Băsescu vrea școli pentru funcționari publici: „Noi angajăm numai amatori”

Publicat: 29 04. 2013, 21:26
Actualizat: 31 07. 2014, 15:47

Președintele Traian Băsescu a criticat, luni seară, modul în care sunt angajate persoane în aparatul de stat, spunând că acești bugetari nu sunt profesioniști. Din acest motiv, șeful statului vede și o soluție: crearea de școli pentru funcționari publici.

„Noi angajăm numai amatori în aparatul de stat. De la partid, de peste tot. Ei sunt niște amatori, nu profesioniști. Trebuie să ne creăm școli de funcționari publici și atunci vom avea un aparat de stat care va ști ce are de făcut. Acum, noi luăm un inginer chimist, vedem că îndeplinește condiția de studii superioare, poftim în minister. Nu pregătim un număr mare de oameni pentru funcționari ai statului care să stie toate legislațiile”, a declarat președintele, invitat la Ora de Business, la TVR 1.

Referitor la o eventuală majorare a impozitului pe veniturile foarte mari, Traian Băsescu s-a declarat împotriva unei astfel de măsuri, dând Franța ca exemplu negativ.

„Sper să nu ajungem să facem ca Franța, care a majorat impozitele pe avere. Nu vreau să mă uit la Franța ca exemplu, pentru că uitați-vă unde au ajuns. Eu nu vreau să ajungem să majorăm impozitul pe averile mari”, a mai spus Băsescu.