Băsescu zboară cu avionul lui Țiriac
Președintele Traian Băsescu se va deplasa, miercuri, la Bratislava, pentru Summit-ul șefilor de Stat din Europa Centrală, cu un avion charter al Țiriac Air, Președinția alegând din mai multe oferte solicitate, criteriul fiind prețul cel mai mic, potrivit purtătorului de cuvânt al șefului statului.
„Domnul președinte Traian Băsescu se va deplasa la Summitul șefilor de Stat din Europa Centrală, care se desfășoară mâine și poimâine la Bratislava, cu un avion închiriat în regim charter. Este vorba despre o aeronavă Gulfstream 200 de 9 locuri care aparține companiei românești Țiriac Air și pe care o folosesc în mod frecvent și alți demnitari ai statului român. Pentru achiziționarea acestui serviciu Administrația Prezidențială a solicitat mai multe oferte de preț de la companiile aeriene care operează astfel de zboruri în România, inclusiv de la Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – Tarom, și a selectat cel mai mic preț, respectiv oferta companiei Țiriac Air”, afirmă Bogdan Oprea, purtător de cuvânt al președintelui.
Oprea a adăugat că valoarea contractului, precum și celelalte informații au regim clasificat potrivit HG S1327/2010 prin care este reglementat modul în care se organizează, se pregătesc și se execută zborurile speciale.
„Vă asigur, însă, că prețul contractat este unul la nivelul pieței, de altfel, așa cum vă spuneam, este cel mai mic preț ofertat de companiile care operează în România astfel de zboruri”, a declarat Bogdan Oprea.
Președintele Traian Băsescu participă, miercuri și joi, la Summit-ul șefilor de stat din Europa Centrală, la Bratislava, în Slovacia, tema fiind „Strategia creșterii pentru redresare după criză”.