Prima pagină » Știri politice » Becali nu mai este, oficial, parlamentar

Becali nu mai este, oficial, parlamentar

Becali nu mai este, oficial, parlamentar

Mandatul de deputat într-un Colegiu din Sectorul 6 din București al lui Gigi Becali s-a încheiat astăzi oficial. Camera Deputaților a luat act, în plen, de decizia Comisiei Juridice de încetare a mandatului lui Becali, ca urmare a condamnării sale în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN. Finanțatorul Stelei va sta în închisoare trei ani.

La votul din Comisia Juridică, din care a făcut parte până săptămâna trecută, și Gigi Becali, 13 deputați au votat pentru eliberarea scaunului de parlamentar al lui Becali, în timp ce 4 s-au abținut. Votul a fost însă secret.

Colegii din comisie, Ion Adam (PSD), Bogdan Ciucă (PC) și Vasile Varga (PNL), s-au declarat însă „alături de familia lui Gigi Becali”, exprimându-și regretul că au fost în situația de a lua decizia de încetare a mandatului său.

„Nu putem să intervenim cu nimic cu privire la ceea ce a decis ICCJ și cu privire la efectele acestei hotărâri”, a comentat la final, Bogdan Ciucă, președintele Comisiei Juridice.

MASTERCHEF. Aida Parașcan, după ce a câștigat concursul: „Vreau să am o emisiune culinară”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?