Prima pagină » Știri politice » BEM Timișoara a dispus îndepărtarea unor materiale cu fotografia candidatului USL la Primărie

BEM Timișoara a dispus îndepărtarea unor materiale cu fotografia candidatului USL la Primărie

BEM Timișoara a dispus îndepărtarea unor materiale cu fotografia candidatului USL la Primărie
Biroul Electoral Municipal Timișoara a decis, joi, în urma unor sesizări, că amplasarea de către PNL, pe domeniul public, a unor bannere cu fotografia candidatului USL la Primăria Timișoara afectează șansele electorale ale altor formațiuni, fiind dispusă îndepărtarea acestor materiale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Biroul Electoral de Circumscripție Municipală 1 Timișoara, acesta a primit sesizări de la PDL, Uniunea pentru Timiș și Poliția Locală Timișoara în care se reclamă faptul că PNL a amplasat structuri metalice învelite în bannere electorale în care apare fotografia candidatului la funcția de primar din partea USL, Nicolae Robu, pe alte locuri decât cele reglementate de lege, respectiv în 26 de puncte situate pe domeniul public, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit BEM, s-au analizat plângerile formulate și s-au admis sesizările, constatându-se că este vorba despre „o încălcare a deontologiei electorale în acest caz”.

„Amplasarea sistemelor publicitare confecționate din schelete metalice care conțin fotografia la scară mare a candidatului la funcția de primar din partea USL, pe domeniul public, în condițiile în care autoritatea locală, respectiv Primăria, prin serviciul de ordine publică, a acordat aviz pentru organizarea unor corturi și puncte de distribuție fluturași, este o încălcarea a deontologiei electorale și, implicit, o diminuare a șanselor altor formațiuni politice angajate în cursa electorală de a-și transmite mesajul electoral în mod nediscriminatoriu”, se arată în comunicat.

Totodată, BEM a dispus îndepărtarea acestor materiale electorale.

Purtătorul de cuvânt al PNL Timiș, Alina Sabou, a declarat corespondentului MEDIAFAX că reprezentanții partidului vor contesta decizia BEM „până la ultima autoritate competentă”.

Citește și