Bilanțul lui Victor Ponta după încheierea acordului cu FMI. Cât de bine au trăit românii în ultimii ani
„Astăzi, după încheierea acordului cu FMI, vă prezint câteva cifre. Vreau să vă arăt de unde am plecat în 2009, atunci când au început acordurile cu finanțatorii internaționali, și unde suntem în 2015. Lumea poate judeca prin rezultate concrete ceea ce s-a făcut mai ales în ultimii ani, fără politici de austeritate, fără sufocarea economiei, ci, dimpotrivă, crescând nivelul de trai și veniturile românilor”, a scris premierul pe Facebook.
Astfel, premierul arată că dacă în 2009 creșterea economică era de minus 6,6%, în trimestrul II al anului 2015 s-a înregistrat o creștere economică de 3,7%. Totodată, adaugă Ponta, deficitul bugetar în 2009 era de 9% din PIB, în vreme ce în 2015 deficitul bugetar prognozat este de 1,45 % din PIB, iar execuția bugetară la zi arată un excedent bugetar de 0,92%.
Deficitul structural, după cum reiese din datele prezentate de premier, în 2009 era de 9,1% din PIB, iar în 2015 de 1,25% din PIB.
Privitor la gradul de absorbție a fondurilor europene, din aceeași sursă reiese că în 2009 acesta era de 0,85%, iar în prezent este de circa 60%, estimarea pentru finalul anului fiind de 70%. Din datele prezentate de premier reiese și că rata șomajului este în prezent de 6,8% în vreme ce în 2009 era de 6,9%.
Totodată, nivelul inflației era în 2009 de 4,7%, în timp ce în august 2015 s-a înregistrat un nivel al inflației de minus 1,5%.
Premierul arată și că nivelul salariului mediu era de 1.855 de lei în luna mai a anului 2009, iar în acest an, la nivelul lunii august, a ajuns la 2.563 de lei. Ponta adaugă și că nivelul salariului minim brut a crescut de la 600 de lei în 2009 la 1.050 de lei în 2015.
Nu în ultimul rând, premierul menționează și că nivelul pensiei medii lunare a crescut de la 709 lei în 2009 la 886 de lei în 2015.
Acordul României cu Fondul Monetar Internațional, blocat din luna iunie a anului trecut, a expirat sâmbătă, 26 septembrie, iar o direcție clară a evoluției relațiilor dintre cele două părți este de așteptat să se contureze în perioada următoare.