Prima pagină » Știri politice » Biroul Executiv al PNL a decis să îl excludă pe Ludovic Orban din partid. Florin Cîțu: Orice membru al PNL care încalcă statutul trebuie să sufere consecințele. Ce urmează

Biroul Executiv al PNL a decis să îl excludă pe Ludovic Orban din partid. Florin Cîțu: Orice membru al PNL care încalcă statutul trebuie să sufere consecințele. Ce urmează

Ludovic Orban / Sursa foto - Facebook

Fostul președinte al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, care s-a dezafiliat din grupul parlamentar de la Camera Deputaților, a primit decizie de excludere din PNL,, în şedinţa de vineri a Biroului Executiv al partidului. Aceasta urmează să fie validată de Consiliul Politic Naţional.

La votul din ședința Biroului Executiv al PNL, unul secret, au fost înregistrate 31 de voturi pentru excludere şi două voturi împotrivă.

Cel care a propus excluderea a fost liderul PNL Florin Cîţu, căruia, de altfel, Ludovic Orban i-a spus că în curând nu va mai fi preşedintele PNL, au declarat surse participante la şedinţă, potrivit News.ro.

Care sunt motivele

Înaintea ședinței, Florin Cîțu nu a vrut să dea detalii privind intențiile sale.

„Este o decizie a partidului”, a spus Florin Cîțu, evitând să spună care este poziția sa: „Eu mă voi pronunța în interiorul BEx-ului”.

„Nu este vorba de persoana domnului Ludovic Orban. Orice membru al PNL care încalcă statutul trebuie să sufere consecințele”, a spus Florin Cîțu.

Întrebat dacă își permite PNL să piardă membrii în contextul în care este nevoie de o majoritate pentru a trece în Parlament o propunere de Guvern, Florin Cîțu a spus: „Când încalci statutul nu este vorba de a pleca din grupul parlamentar, e vorba de comentarii și așa mai departe”.

Potrivit lui Florin Cîțu, Ludovic Orban a încălcat aceleași articole din statut pe care le-au încălcat și Viorel Cataramă și Daniel Zamfir când au fost excluși din partid de Ludovic Orban.

Ulterior, Ludovic Orban a spus că, în loc să fie excluși cei care au votat, l-au exclus pe el, argumentând că a fost exclus pentru că nu ar fi acceptat niciodată o coaliție de guvernare cu PSD.

„Sunt mândru, sunt onorat că sunt victima unei găști demolatoare care a luat o decizie absurdă. În loc să plece ai de la conducerea partidului sau să se excludă pe ei pentru ce au făcut, au formulat propunerea de excludere a mea din PNL”, a declarat Ludovic Orban la finalul ședinței.

„Să fim foarte limpezi, aici nu e o întâmplare ce s-a întâmplat: Iohannis a intervenit în mod nedemocratic și neconstituțional pentru a mă schimba din funcția de președinte al PNL pentru că eu nu aș fi acceptat niciodată o înțelegere cu PSD”, a spus Ludovic Orban.

În acest context, el s-a declarat „disculpat” și liber să creeze „o construcție politică sănătoasă care să ofere din nou speranță României”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun