Blaga, după decizia CC privind banii de la primării: Legea e mai puternică decât Guvernul Ponta
Liderul PDL Vasile Blaga a precizat, vineri, referitor la OUG privind retragerea banilor acordați primăriilor, declarată neconstituțională de către CC, că legea este mai puternică decât Guvernul Ponta, care s-a poziționat de la bun început ca adversar al comunităților locale.
„Legea este mai puternică decât Guvernul Ponta. Curtea Constituțională a decis că Guvernul Ponta a luat în mod ilegal banii de la comunități”, a spus Blaga, într-o declarație remisă MEDIAFAX.
El a opinat că, prin adoptarea acestei Ordonanțe, Executivul s-a poziționat ca adversar al comunităților locale.
„Ordonanța de urgență care dispunea retragerea banilor acordați primăriilor a fost prima ordonanță a Guvernului Ponta. În acest fel, Guvernul Ponta s-a declarat de la bun început un adversar al comunităților locale, al bunei administrări și al soluțiilor care trebuie să îmbunătățească viața în localitățile României”, a menționat Blaga.
El a precizat că PDL a atras atenția încă de la început că acest act este un abuz și că Guvernul nu trebuie să ia măsuri care lovesc în interesele comunităților locale.
„Guvernul Ponta trebuie să înțeleagă că românii nu sunt adversarii săi politici. PDL rămâne adevăratul apărător al comunităților locale și al dezvoltării acestora”, a spus Blaga.
Curtea Constituțională a decis, joi, că este neconstituțional textul din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 15, din 8 mai 2012, referitor la sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și acordate unităților administrativ teritoriale.