Blaga în China: Colegii din PCC împărtășesc aceleași valori cu noi privind construcția unui partid
Președintele PDL, Vasile Blaga, aflat într-o vizită în China împreună cu alți lideri ai partidului, a declarat că Partidul Comunist Chinez împărtășește aceleași valori cu democrat-liberalii în tot ceea ce înseamnă construcția unui partid.
Mai mulți lideri ai Partidului Democrat Liberal din România efectuează o vizită oficială de o săptămână, în perioada 11-17 iunie, în China, respectiv la Shanghai și Beijing, delegația fiind compusă din președintele formațiunii politice, Vasile Blaga, fostul premier Emil Boc, prim-vicepreședinții Anca Boagiu și Andreea Paul și secretarul general al partidului, Gheorghe Flutur. Conform unui comunicat al PDL, obiectivul vizitei este stabilirea unor contacte în vederea realizării unor parteneriate economice și de afaceri pentru viitor, un obiectiv specific fiind stabilirea unui mecanism de colaborare economică de durată între orasele Beijing, Shanghai și municipiul Cluj-Napoca.
„Am venit în China, din nou, pentru a întări relațiile cu colegii chinezi, cu Partidul Comunist Chinez, atât relațiile pe linie de partid, cât și relațiile pe linie de administrație. Chiar dacă noi suntem, astăzi, în opoziție, sprijinim în continuare proiectele pe care le-am avut în comun cu partea chineză, atunci când eram la guvernare. Deci rămânem pe aceeași linie de relații excelente cu Partidul Comunist Chinez”, a declarat, joi, președintele PDL, Vasile Blaga, pentru Radio China Internațional.
Blaga a mai spus că partidul pe care îl conduce este, acum, într-o perioadă de reconstrucție.
„Am dorit să împărtășim din experiența vastă a Partidului Comunist Chinez, care îmi dau seama că este într-o permanentă reconstrucție. Incredibil, dar colegii noștri chinezi, practic, și asta mă bucură, împărtășesc aceleași valori cu noi în tot ceea ce înseamnă construcția unui partid, pornind de la necesitatea atragerii în partid a elitelor locale, pentru a da valoare organizațiilor, cât și a modului în care te raportezi la cetățean”, a afirmat Blaga, potrivit site-ului în limba română al postului chinez.
Membrii delegației PDL au avut întâlniri, la Beijing, cu reprezentanți ai Colegiului Administrativ din Capitala Chinei și oficiali ai Departamentului Internațional al C.C. al P.C.C și vor avea discuții la Shanghai cu oameni de afaceri chinezi pentru stabilirea unui mecanism de colaborare economică de durată între orașele Beijing, Shanghai și Cluj-Napoca. „Noi dorim o colaborare directă cu colegii chinezi, care să pornească de la utilizarea de fonduri europene pentru dezvoltarea traficului electric public în Cluj Napoca, o colaborare directă, pragmatică între administrațiile din Shanghai și Cluj Napoca. De aceea, din delegație face parte și fostul premier al României, Emil Boc”, a declarat Blaga, conform sursei citate.