Blaga, întrebat dacă Băsescu e un model: Dacă aș putea face pentru PDL cât a făcut el…
Președintele PDL, Vasile Blaga, a apreciat, joi, că președintele Traian Băsescu este un model pentru partid, spunând că dacă acesta nu ar fi avut curajul să preia conducerea formațiunii în 2001, acum probabil că PDL nu ar mai fi existat.
„Traian Băsescu este un om care a făcut extrem de multe pentru partidul nostru. Este un om care, dacă nu ar fi avut curajul să preia conducerea partidului la Convenția Extraordinară din mai 2001, noi nu știm dacă am mai fi existat, și pentru asta suntem extrem de recunoscători. Dacă aș putea să fac pentru partid cât a făcut domnia sa… Da, este un model”, a spus Blaga, întrebat într-o conferință de presă dacă Traian Băsescu este un model.
Întrebat cât a ajutat Traian Băsescu ARD, având în vedere declarațiile acestuia în care a criticat întreaga clasă politică, Blaga a spus că oricine spune lucrurilor pe lume ajută opoziția.
„Eu sunt de părere că orice cetățean, inclusiv președintele Traian Băsescu, când prezintă situația reală din țară, ajută opoziția. Astăzi opoziția este clar ARD”, a adăugat Blaga.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, într-o emisiune la Digi 24, că Traian Băsescu este un foarte bun președinte, dar nu este un model.
„Traian Băsescu este reprezentativ pentru generația din care face și este un foarte bun președinte. Nu este însă un model, oamenii politici nu trebuie să fie neapărat modele”, a declarat Ungureanu.