Blaga: Nici măcar Ponta nu poate vorbi de o decizie politică a CC în cazul Legii electorale

Publicat: 02 07. 2012, 18:36
Actualizat: 02 07. 2012, 22:30

Președintele PDL, Vasile Blaga a declarat, luni, după întrevederea cu premierul Victor Ponta, desfășurată la Senat, că nimeni nu poate vorbi, nici măcar prim-ministrul, despre o decizie politică a Curții în cazul Legii electorale, în situația în care votul judecătorilor a fost unanim.

„Și în ce privește Legea alegerilor, nimeni, nici măcar Victor Ponta, nu poate vorbi aici de o decizie politică din moment ce a fost luată cu 9 la 0. asta a fost declarația Curții, toți judecătorii au fost de acord că legea fost neconstituțională în integralitate”, a spus Blaga.

El a precizat că, în discuția cu Ponta, a reiterat cererea PDL de a nu mai ataca instituțile statului și de a nu încerca acapararea acestora bucată cu bucată. „Am explicat că nu poți să ataci Curtea atunci când deciziile nu-ți convin pentru că noi nu am atacat Curtea atunci când a dat decizii favorabile USL, și vă aduc aminte de reducerea pensiilor sau de comasarea alegerilor”, a spus Ponta.

El a precizat că i-a transmis lui Ponta că PDL nu a făcut niciun demers pentru a ataca o decizie de guvernare și că așteaptă măsuri economice reale din partea Guvernului pentru că economia este în derivă.

Blaga a mai spus, răspunzând unei întrebări, că Ponta nu a ridicat problema suspendării șefului statului în cadrul discuției.