Prima pagină » Știri politice » Blaga: Nu cred că se rupe USL, nu pleacă câinele de la măcelărie

Blaga: Nu cred că se rupe USL, nu pleacă câinele de la măcelărie

Blaga: Nu cred că se rupe USL, nu pleacă câinele de la măcelărie
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că nu crede că se va rupe USL, deoarece "nu pleacă câinele de la măcelărie" și a arătat că PDL nu va semna o moțiune de cenzură inițiată de PNL, dar așteaptă ca liberalii să semneze moțiunea PDL și nici nu îl va sprijini pe Antonescu la prezidențiale.

„Nu cred că se va rupe USL, este o alianță care guvernează prost de 21 de luni România. (…) Am să folosesc o expresie a unui coleg liberal din Senat, Puiu Hașotti: nu pleacă câinele de la măcelărie”, a afirmat Blaga înainte de ședința BPN al PDL.

El a spus că Crin Antonescu de astăzi nu este diferit de cel de acum trei săptămâni, care era alături de Victor Ponta și a votat modificările la Codul penal în „marțea neagră.”

„Cu ce e altfel PNL de astăzi decât cel din vara lui 2012, cel care a susținut măsuri de stânga într-o guvernare de 21 de luni? De aceea, noi așteptăm să semneze moțiunea pe care noi am inițiat-o și colaborări doar punctuale. Nu văd alte colaborări”, a adăugat Blaga.

El a mai spus că PDL nu îl va sprijini pe Crin Antonescu la prezidențiale, deoarece are propriul candidat, care va câștiga alegerile.

Întrebat dacă PDL ar semna o moțiune de cenzură inițiată de PNL, Blaga a răspuns: „Asta ar fi culmea. Moțiune la adresa ce? Nu le-am dat posturile, ciolanele pe care le-au vrut? Ați mai auzit? Ei sunt la guvernare astăzi și vor să inițieze o moțiune de cenzură, să spună «Am guvernat prost»”.

Blaga a arătat că, dacă PDL ar semna o moțiune a PNL, ar însemna să recunoască practic că „PNL de dimineață până seara este altfel”.

El a adăugat că PNL este în continuare la guvernare, are prefecți, secretari de stat, nu doar miniștri, dar și structuri în teritoriu jumătate – jumătate cu PSD.

Citește și