Blaga: PDL nu va vota bugetul pentru că este „fanariot” și de „involuție economică”

Blaga: PDL nu va vota bugetul pentru că este fanariot și de involuție economică
Publicat: 23/11/2013, 18:14
Actualizat: 23/11/2013, 18:14

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că partidul nu va vota proiectul de buget în forma actuală, deoarece este un buget „fanariot”, care nu este nici măcar unul de „subzistență”, ci de „involuție economică”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vasile Blaga a declarat, într-o conferință de presă, că bugetul propus pentru anul viitor de USL nu este nici măcar unul de „subzistență”, ci este un buget de „involuție economică”.

Blaga a spus că PDL a organizat, săptămâna trecută, o reuniune economică la care au participat 500 de oameni de afaceri din țară, printre care primii 50 din top 300, dar și toți cei care reunesc asociațiile investitorilor străini și români, Camera de Comerț Româno-Americană și Camera de Comerț Româno-Germană.

„Pentru prima dată după 23 de ani am văzut un lucru pe care nu l-am mai văzut: toată lumea este împotriva acestui buget. Pentru că nu se poate, pur și simplu, să nu iei nicio măsură de creștere economică, să-ți propui să aduni 5 miliarde de lei din noi taxe și impozite și un leu să nu bagi din aceștia în consum. Pentru că înțeleg că socialiștilor le convine, dar noilor socialiști din PNL nu înțeleg cum le convine să nu ia nicio măsură de creștere economică”, a spus Blaga.

El a adăugat că USL nu a acceptat niciun amendament din cele 1.300 propuse de PDL, deși erau amendamente de fond.

„Nu acceptă nimic, deși noi am avut discuții cu dânșii. Am propus 1.300 de amendamente și de data asta sunt amendamente de fond (…) Nu au acceptat absolut nimic. Ce să accepte? Ei măresc salariul minim pe economie la 850 de la 1 ianuarie, dar iluzoriu, vor spune că vor reduce cu 5 puncte procentuale CAS-ul în iulie. Nu vor reduce pentru că nu vor avea încasări. Vor începe rectificările din iulie, pentru că nu îți dă altfel voie legea, tot în minus, și în situația aceasta ce vor face angajatorii, în situația în care din nou crești presiunea pe forța de muncă, vor restructura și vor da oameni afară ca să poată trăi afacerea. Oficial, sunt 77.000 de locuri de muncă mai puțin ca anul trecut, oficial 111.000 de firme s-au închis de la începutul anului, deși ei vorbeau de 1 milion de locuri de muncă”, a spus Blaga.

Întrebat dacă PDL va vota proiectul de buget în forma actuală, Vasile Blaga a răspuns negativ.

Vasile Blaga a vorbit despre buget și în fața membrilor PDL din Alba participanți la Conferința Județeană, spunând că, dacă liberalii vor accepta bugetul, va însemna „capitularea PNL-ului în fața PSD-ului”.

„Prea cinstiții liberali sprijină acest proiect, mândrindu-se, culmea, după 18 luni, că au reușit o superperformanță: nu s-a mărit cota unică. Tare, tare politică de dreapta la domnii liberali. Și noi le spunem și azi, de la Alba, domnule Antonescu, domnule Chițoiu, acceptând acest buget, nu faci nimic altceva decât să capitulezi, să semnezi capitularea PNL-ului în fața PSD-ului. Ăsta e adevărul gol-goluț. Pentru că, astăzi, PNL-ul condus de domnul Antonescu nu este altceva decât un altfel de PSD. Acești oameni au construit, din nefericire, un buget fanariot, bazat numai pe noi taxe și impozite. Și, aș spune eu, și un buget parșiv. Minte Ponta de îngheață apele. Zice: domnule, nu bag mâna direct în buzunarul românului. Dar ce faci, domnule, când pui taxe pe tot ce mișcă, și pe stâlp, și pe sondă, și pe trotuar? (…) Economiștii independenți au arătat că anul viitor vor scoate în plus din buzunarul fiecărui român câte un salariu mediu pe economie. Ăsta este USL-ul. Nu s-au inventat încă guverne de stânga să aducă creștere economică. Nu s-a inventat așa ceva în Europa. Ei nu pot face altceva decât să prade ceea ce adună dreapta”, a susținut Vasile Blaga.

Vasile Blaga a participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la Conferința Județeană a PDL Alba, în cadrul căreia se alege noua conducere a organizației. La eveniment a participat și europarlamentarul PDL Monica Macovei.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Un studiu major vrea să afle dacă supraviețuitorii cancerului sunt „super-oameni”