Blaga spune că unificarea dreptei putea fi făcută de Băsescu și Tăriceanu în urmă cu aproape 10 ani
Vasile Blaga a afirmat, într-o conferință de presă, la Constanța, că dacă Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu nu au reușit să unifice dreapta, atunci încearcă să o fărâmițeze.
„Au putut să o facă (n.r. – unificarea dreptei) în 2005. Vă reamintesc episoadele legate de alegerile anticipate, pentru că în 2005 aveam o majoritate la limită, cinci voturi, și atunci puteau face toți pașii necesari pentru a o face. Din păcate orgoliile au fost mai mari pentru fiecare dintre domniile lor. Pe urmă fiecare s-a străduit să fărâmițeze dreapta. Domnul președinte Traian Băsescu, după congresul nostru, i-a făcut partid doamnei Udrea. Să fie primit! Nu s-a lăsat nici Tăriceanu mai prejos și își înființează și dânsul un partid”, a spus Blaga.
El a precizat că unificarea dintre PDL, PNL și Forța Civică va avea loc indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale și că acest lucru se va întâmpla deoarece așa au decis membrii acestor partide.
„Cum poți să vorbești de unificarea dreptei iar pe urmă să pui și probleme de genul celora în care nu se va întâmpla unificarea indiferent ce se va întâmpla, câștigă domnul Iohannis, nu câștigă? Păi vă spun că lucrurile se vor întâmpla pentru că nu dânșii au decis, ci au decis membrii formațiunilor noastre, ai PNL, ai PDL, ai Forței Civice, în congrese, iar acest vot a fost luat în unanimitate. Așa că să nu-și facă gânduri Tăriceanu cum se topește PNL-ul în PDL și domnul Băsescu cum dispare PDL-ul după ce ne-a spus adio”, a declarat Blaga.
Întrebat dacă nu este deranjat de faptul că Traian Băsescu a fost invitat, sâmbătă, la Școala de Vară a PMP și nu merge și la cea a ACL, ambele desfășurându-se la sfârșitul acestei săptămâni pe litoral, Blaga a răspuns: „Nu mă deranjează pentru că a fost și la Școala de Vară a PSD, a tineretului PSD, condus de Victor Ponta. L-a invitat Ponta, că doar prieteni sunt și a fost la Școala de Vară a tineretului PSD. Pe urmă a fost la Școala de Vară a tineretului PDL, acum este la doamna Udrea, să-i fie de bine!”
Vasile Blaga și liderul PNL, Klaus Iohannis, au participat, sâmbătă, la Constanța, la o întâlnire cu membrii PDL și PNL din județ.