Blaga: Udrea și-a dat seama că ar face jocurile USL dacă va continua disputa
Elena Udrea și Vasile Blaga au îngropat, cel puțin pentru moment, securea războiului. După o discuție cu șeful PDL, Elena Udrea a venit în fața colegilor săi din Colegiul Director să-i anunțe că „subiectul contestațiilor este închis” și că rămâne în PDL ca „să se lupte cu USL”. Liderul democrat-liberalilor, susțin surse participante la discuții, i-a pus în vedere că lupta trebuie să fie cu toți din USL și nu doar cu unii. Mai mult, Blaga a avertizat-o că, dacă va încerca să facă opoziție din interior, atacând partidul, atunci singura soluție va fi să plece. „Dacă cineva se gândește să facă platformă în partid, să uite sau zboară”, ar fi spus șeful pedeliștilor, potrivit acelorași surse.
La finalul Colegiului Director, Vasile Blaga a declarat că se bucură că Elena Udrea și-a dat și ea seama că practic s-ar face jocurile USL dacă ar continua disputa. El a adăugat că Udrea a spus că nu va candida pentru o funcție în BPN, dar că cine dorește poate candida.
„Domnia sa (Elena Udrea – n.r.) a spus că nu va candida pentru o funcție BPN, am înțeles-o și eu am făcut la fel acum doi ani de zile, dar cine dorește poate să candideze, e valabil și pentru doamna Monica Macovei, e valabil pentru toată lumea”, a precizat el, întrebat dacă la discuții a fost abordată și problema prezenței în BPN a susținătorilor Elenei Udrea.
Liderul PDL a mai spus că Emil Boc va face parte din BPN în calitate de fost președinte al partidului și că a vorbit chiar și miercuri cu acesta.
„Domnul Boc este un om care ține foarte mult la acest partid. Nici nu ar avea cum să procedeze altfel, a fost președinte, ține la partid. Și țin și eu la Emil Boc, indiferent de ce discuții am avut pe parcurs. Nici în familie nu ești de aceeași parte a baricadei mereu”, a mai spus Blaga.
Întrebat dacă va face demersuri pentru recâștigarea încrederii lui Traian Băsescu, Blaga a răspuns: „Eu nu am nicio problemă cu domnul Traian Băsescu. Dânsul și-a spus punctul de vedere, noi ne-am spus punctul de vedere, Convenția a votat”.