EXCLUSIV. ”Blestemul” foștilor șefi ai Camerei Deputaților. Cine sunt foștii lideri din Parlament care au primit condamnări la închisoare?! Bogdan Olteanu e ultimul de pe listă
Joi, Bogdan Olteanu, a fost condamnat la 5 ani de inchisoare pentru trafic de influență. Olteanu este cel de-al treilea șef al Camerei Deputaților care ajunge în spatele gratiilor. Lista este precedată de Adrian Năstase, fostul premier al României și Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD.
Un alt nume sonor care a ocupat fotoliul de președinte al Camerei Deputaților este Valeriu Zgonea. Acesta a fost condamnat de Tribunalul București la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul de trafic de influență. Decizia în cazul lui nu este însă definitivă.
Adrian Năstase, prima condamnare
Primul fost lider al Camerei Deputaților este Adrian Năstase ( între 1992-1996 și 2004-2006, din partea PDSR, respectiv PSD). Adrian Năstase a avut două condamnări cu executare, în dosare de corupție: doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calității, respectiv patru ani în cazul Zambaccian.
Livu Dragnea, al doilea condamnat
Potrivit procurorilor anticorupție, în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea controla și coordona activitatea DGASPC din județ, instituție unde erau încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Deși erau plătite de DGASPC Teleorman, în realitate, însă, cele două lucrau la organizația județeană a PSD. Anchetatorii au notat că Botorogeanu și Stoica nu s-au prezentat la serviciu și nu au desfășurat niciuna dintre activitățile prevăzute în contractul cu Direcția de Asistență Socială.
Valeriu Zgonea, al trailea șef al Camerei Deputaților condamnat
Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată în 2018 pentru trafic de influență, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat. La ultimul termen de judecată, el a pledat nevinovat și a solicitat achitarea.
Fostul președinte al Camerei Deputaților(între 3 iulie 2012 – 13 iunie 2016) este acuzat de procurorii DNA în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când ocupa această funcție, ar fi acceptat promisiunea făcută de un consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii într-o funcţie publică.
Ulterior, Valeriu Zgonea ar fi primit de la consilierul judeţean Dumitru Dobrică contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei.
Bogdan Olteanu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare. Curtea de Apel i-a redus pedeapsa inițială
Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al Băncii Naționale a României, a fost condamnat de instanța Curții de Apel București la cinci ani de închisoare, cu executare, în dosarul în care a fost judecat sub acuzația că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu ca să intervină pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
Decizia instanței vine într-o anchetă începută în 2016, care viza perioada în care Bogdan Olteanu a fost președinte al Camerei Deputaților și lider al PNL. A fost acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a facilita numirea în fruntea Rezervației Deltei Dunării a unei persoane agreate de acesta, care avea mai multe afaceri în zonă.
Iniţial, în decembrie 2019, Bogdan Olteanu a primit la Tribunalul Bucureşti o condamnare de 7 ani închisoare, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani.
Bogdan Olteanu a fost în perioada 20 martie 2006 – 20 decembrie 2008 Olteanu a fost fost președinte al Camerei Deputaților.