Prima pagină » Actualitate » Blocul suveranist suferă o lovitură majoră la primul test din Parlament: Senatori AUR, POT sau SOS au votat alături de COALIȚIA pro-europeană

Blocul suveranist suferă o lovitură majoră la primul test din Parlament: Senatori AUR, POT sau SOS au votat alături de COALIȚIA pro-europeană

Blocul suveranist format din AUR, SOS România și POT a primit o lovitură semnificativă la primul mare test din Parlament, în contextul alegerii președintelui Senatului. În cadrul votului desfășurat luni, câțiva senatori din acest bloc au ales să voteze alături de coaliția pro-europeană formată din PSD, PNL, UDMR și Minoritățile Naționale.

Din cei 133 de senatori prezenți, doar 114 au votat. Coaliția PSD, PNL și UDMR, care deține în mod oficial 68 de voturi, a reușit să obțină 70 de voturi pentru Ilie Bolojan, candidatul său la funcția de președinte al Senatului. Acest rezultat indică faptul că doi senatori, din afara coaliției, au contribuit la alegerea lui Bolojan.

Pe de altă parte, candidații AUR și SOS România au primit împreună doar 43 de voturi, în ciuda faptului că blocul suveranist dispune de un total de 47 de senatori. Acest rezultat sugerează că cel puțin patru membri ai acestui grup politic au votat alături de coaliția pro-europeană. De menționat este faptul că USR a anunțat că nu a participat la vot.

Votul a fost secret, exprimat prin buletine de vot.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI:

Acordul POLITIC al Coaliției. Ciolacu – premier, Antonescu – prezidențiabil / Ciolacu: Nu va fi un mandat ușor. IOHANNIS: Succes noii coaliții

Ziua în care sunt ALEȘI șefii Parlamentului, Iohannis anunță premierul și se formează Guvernul

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și