Boc a inaugurat un loc de picnic la Cluj-Napoca, i-a servit pe ziariști cu mici și a șutat la poartă
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a inaugurat, joi, un loc de picnic amenajat de Primărie cu grătare pe un teren de patru hectare de la marginea municipiului, unde i-a servit pe jurnaliști cu mici și a tras la poartă pe terenul de fotbal aferent, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Primăria Cluj-Napoca a amenajat un loc civilizat de picnic pentru clujeni pentru ca aceștia să poată petrece la sfârșit de săptămână și nu numai câteva ore plăcute în are liber. Au aici pe un teren de patru hectare de la Valea Gârbăului 18 grătare, terenuri de fotbal, apă, toalete ecologice, astfel încât și cei care nu au bani să meargă în concediu să poată veni pentru a petrece clipe plăcute”, a spus Boc.
Potrivit acestuia, costul amenajărilor s-a ridicat la 13.000 de lei și a inclus grătarele, cositul întregii suprafețe, porțile de fotbal și amenajarea parcării aferente.
Primarul Emil Boc a trecut apoi la un grătar și, împreună cu viceprimarul Gheorghe Șurubaru, i-a servit pe jurnaliștii prezenți cu mici.
„Micii de Cluj sunt mai buni decât cei de București”, a spus Emil Boc, care a tras apoi cu mingea la o poartă de fotbal de pe teren.
El a afirmat că municipalitatea va identifica și alte terenuri în zonele de agrement de lângă Cluj-Napoca pentru amenajarea altor locuri de picnic.