Prima pagină » Știri politice » Boc: Când se depune o contestație, înainte de a fi soluționată nu se anunță rezultatul final

Boc: Când se depune o contestație, înainte de a fi soluționată nu se anunță rezultatul final

Boc: Când se depune o contestație, înainte de a fi soluționată nu se anunță rezultatul final
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că este dezamagit de echipa de organizare a Convenției și a apreciat că era nevoie "de un pic mai multă diplomație, un pic mai mult echilibru în tratarea rezultatului într-o Convenție atât de împărțită, de focalizată".

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că este dezamagit de echipa de organizare a Convenției și a apreciat că era nevoie „de un pic mai multă diplomație, un pic mai mult echilibru în tratarea rezultatului într-o Convenție atât de împărțită, de focalizată”.

„Când se depune o contestație, înainte de a fi soluționată nu se anunță rezultatul final. De aceea, sunt puțin nedumerit, pentru că acest partid doresc ca el să iasă întărit din această Convenție, să nu planeze niciun element de suspiciune, să avem o conducere legitimă și pentru aceasta cred că trebuie o contestație rezolvată ca la carte”, a precizat Emil Boc.

El a făcut aceste declarații ziariștilor fiind alături de Elena Udrea, care a spus că a contestat rezultatul votului.

„Nu știu dacă contestația este sută la sută în regulă, după datele prezentate de doamna Udrea rezultă această diferență care ar însemna turul doi. Întrebarea mea este de ce comisia s-a grăbit să anunțe rezultatul fără să aștepte soluționarea contestației”, a adăugat Emil Boc.

El a arătat că și atunci când se alege președintele României și se depune o contestație întâi sunt soluționate problemele și după aceea se anunță rezultatul oficial.

„Aveam nevoie de un pic mai multă diplomație, un pic mai mult echilibru în tratarea rezultatului într-o Convenție atât de împărțită, de focalizată, la diferență de câteva voturi”, a mai spus Emil Boc.

Autor

Citește și