Boc despre o eventuală venire la PDL a lui Ungureanu: N-am discutat în partid o asemenea opțiune
Președintele PDL, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că până în prezent nu a fost discutată, în PDL, posibilitatea înscrierii în acest partid a fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat de jurnaliști despre o posibilă înscriere a fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu în PDL, Boc a spus că nu s-a discutat încă această opțiune.
„N-am discutat o asemenea opțiune până în acest moment în cadrul PDL”, a subliniat Emil Boc.
Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, tot sâmbătă, că dacă fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu va dori să se alăture PDL, atunci acesta „va fi foarte bine primit”.
„Așa cum îl cunosc, sunt convinsă că în primul rând domnia-sa trebuie să-și stabilească obiectivele pentru cariera dumnealui pentru viitor. Nu este deocamdată membru al PDL, dar, dacă va dori să se alăture echipei, sunt convinsă că va fi foarte bine primit. Nu pot să vorbesc în numele dumnealui”, a spus Sulfina Barbu, răspunzând la o întrebare pe această temă.