Prima pagină » Știri politice » Bolojan anunță DECIZIILE luate la Londra: MENȚINEREA sprijinului financiar și militar pentru Ucraina / „Povară mai mare pentru țările europene””

Bolojan anunță DECIZIILE luate la Londra: MENȚINEREA sprijinului financiar și militar pentru Ucraina / „Povară mai mare pentru țările europene””

Galerie Foto 15

„Până la încheierea focului, s-a decis menținerea sprijinului financiar și militar pentru Ucraina”, anunță Ilie Bolojan, duminică, după Summitul de la Londra. 

„În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte. În primul rând, până la încheierea focului, deci la realizarea unui armistițiu, menținerea sprijinului financiar și militar pentru Ucraina”, spune Bolojan, într-o declarație de presă.

Președintele interimar subliniază că toate garanțiile de securitate care vor fi acordate Ucrainei nu pot fi asigurate „fără un sprijin din partea Statelor Unite”.

„De asemenea, s-a convenit că garanțiile de securitate care pot fi acordate Ucrainei nu pot fi asigurate fără un sprijin din partea Statelor Unite ale Americii. Aceste garanții de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci practic sunt pentru tot Flancul Estic, de la Baltică până la Marea Neagră.

În acest sens, în continuarea Parteneriatului Transatlantic, se va lucra la un plan comun, în așa fel încât garanțiile de securitate să fie asigurate atât cu o implicare mare a țărilor europene, dar și bazându-se pe un sprijin pe care Statele Unite l-ar putea asigura” precizează Bolojan.

„Țările europene să-și asume o povară mai mare”

Bolojan transmite că țările europene trebuie să fie pregătite pentru a-și asuma o „povară mai mare” pentru pace.

„Pregătirea țărilor europene pentru ca aceștia să-și asume o povară mai mare pentru pacea în Europa și, în acest sens, se va avea în vedere creșterea bugetelor pentru apărare în perioada următoare”.

Potrivit președintelui interimar, țările prezente la summit au convenit ca în etapa următoare să aibă consultări și, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să fie adoptate decizii în acest sens.

La  finalul întâlnirii, premierul britanic, Keir Starmer, a susținut că nu poate accepta „un acord slab precum cel de la Minsk”.

„Nu putem accepta un acord slab precum cel de la Minsk, pe care Rusia îl poate încălca cu ușurință. În schimb, orice acord trebuie să fie susținut de putere. Fiecare națiune trebuie să contribuie la asta în cel mai bun mod posibil, cu sprijin, dar toate asumându-și responsabilitatea de a acționa”, a declarat, duminică seara, premierul Starmer.

Acesta a mai spus că s-a convenit asupra unor măsuri importante.

„În primul rând, vom menține fluxul de ajutor militar și vom reduce presiunea economică asupra Rusiei pentru a consolida Ucraina acum. În al doilea rând, am convenit că orice pace durabilă trebuie să asigure suveranitatea și securitatea Ucrainei”.

Președintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat de prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Keir Starmer.

Ilie Bolojan a fost așezat în capul mesei, imediat lângă Volodimir Zelenski și premierul britanic, Keir Starmer. Obținerea unui rezultat bun în Ucraina nu este doar o chestiune de bine și rău, ci este vitală pentru securitatea fiecărei națiuni de aici și a multor altora, a spus Starmer.


CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?