Brașov: Nouă candidați la fotoliul de primar și 12 la șefia Consiliului Județean

Publicat: 02 05. 2012, 18:59
Actualizat: 02 05. 2012, 20:01

La Brașov, nouă candidați se vor confrunta, la scrutinul din 10 iunie, pentru fotoliul de primar al urbei de sub Tâmpa, ocupat, de două legislaturi, de PDL-istul George Scripcaru, care candidează din partea partidului său pentru un al treilea mandat.

Alți 12 postulanți vizează șefia Consiliului Județean, deținută, din 2000, de liberalul Aristotel Căncescu, și el candidat pentru un nou mandat, de data asta din partea USL, în vreme ce pentru posturile de consilieri locali și județeni au depus liste 17 formațiuni politice.

Între cei 12 candidați la președinția CJ-ului nu figurează însă niciun reprezentant al PDL și UNPR, cele două partide anunțând că au renunțat la candidați proprii pentru a susține candidatura independentului Nicolae Țucunel, președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

De asemenea, UNPR-ul nu are candidat nici pentru postul de primar al Brașovului, fiecare membru sau simpatizant primind „liber” să voteze pentru cine dorește.

USL, în pragul rupturii

La doar trei zile după lansarea candidaților la Primăria și Consiliul Județean Brașov – pesedistul Cătălin Leonte, respectiv liberalul Aristotel Căncescu – „oficiată” sâmbăta trecută de Crin Antonescu, Victor Ponta și Daniel Constantin, filiala USL Brașov s-a aflat, marți, în pragul dezintegrării. Motivul: „Atitudinea incalificabilă a d-lui Căncescu, președintele PNL Brașov, de totală lipsă de respect pentru PSD prin modul în care s-a comportat cu noi la întocmirea listelor de candidați, mai ales pentru Consiliul Județean, nu a respectat nimic din protocolul încheiat la nivel național, pretinzând mai multe locuri eligibile decât i se cuveneau PNL-ului”, după cum a declarat pentru Gândul șeful PSD Brașov, deputatul Constantin Niță.

Cearta a durat până seara, când, cu nici patru ore înaintea expirării termenului de depunere al candidaturilor, Niță a acceptat în cele din urmă, „la insistențele conducerii partidului”, să renunțe la întocmirea unor liste separate și să-și pună semnătura pe cele ale USL pentru Consiliul local și Consiliul Județean Brașov. Acestea sunt, de altfel, și singurele candidaturi comune ale USL la Brașov, în toate celelalte localități ale județului candidații PSD avându-i ca principali adversari pe cei din  Alianța PNL-PC, atât pentru posturile de primari, cât și pentru cele de consilieri locali.