Prima pagină » Știri politice » BREAKING NEWS. A ”trecut” moțiunea împotriva lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății!

BREAKING NEWS. A ”trecut” moțiunea împotriva lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății!

BREAKING NEWS. A ”trecut” moțiunea împotriva lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății!
Nelu Tătaru: „Se vor vaccina anti-COVID şi cei care au avut boala, şi cei care n-au avut-o”

Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost adoptată miercuri de plenul Camerei Deputaţilor.

Au fost înregistrate 164 voturi „pentru”, 85 „contra” 48 de abţineri.

Moţiunea intitulată „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre” a fost dezbătută marţi de deputaţi.

Potrivit legislaţiei, adoptarea moţiunii nu duce automat la demiterea ministrului

Prin această moțiune simplă – ”Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre’”, deputații PSD solicită demisia lui Nelu Tătaru, plecîndu-se de la premisa că grija pentru sănătatea românilor se rezumă la vorbe, nu la fapte, iar atitudinea ministrului Sănătății nu face altceva decât să se înscrie pe aceeași linie a unor alte eșecuri ale guvenării PNL.

”După ce fostul ministru al Sănătăţii a vrut să ‘privatizeze’ sănătatea, actualul ministru PNL al Sănătăţii se ocupă de ‘tunuri’, ‘vânzări de mască fără bon’, numiri controversate ale unor oameni în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi, care să se ocupe doar de alte ‘tunuri’, gen livrarea de etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ”, se arată în textul moţiunii simple.

Nelu Tătaru: ”Acești domni bagatelizează ce s-a întâmplat în această perioadă”

Pe de altă parte, Nelu Tătaru susține că politica ar trebui să rămână, în această perioadă, în plan secund, momentul medical fiind cel mai important. Asta cu atât mai mult cu cât România se află, din cauza pandemiei, în ”cădere economică”.

Ministrul Sănătății reproșează celor care îi cer demisia că nu fac altceva decât să caute motive acolo unde acestea nu există, în realitate, iar situația medicală indusă de criza coronavirusului este ”bagatelizată” constant.

”Aş fi vrut să gândim un pic altfel, să nu grăbim politica peste momentul medical. Suntem într-o cădere economică, într-un context pandemic şi ar trebui să ne gândim şi la o parte economică. Cred că toată această perioadă, în care o ţară răbda, când 1500 de oameni mureau, când peste 24.000 de oameni erau infectaţi, când 3168 de cadre medicale erau infectate, când 11 cadre medicale mureau, aceşti domni care acum caută diverse motive, ba mai mult bagatelizează ce s-a întâmplat în această perioadă, să fi ieşit în faţă. Nu i-am văzut.

Poate atunci ar fi vrut să îi vadă şi alegătorii din colegiile lor, ce fac pentru ei într-un moment cu adevărat de criză. Nu vreau să intru în polemică, polemica este pentru politică, eu sunt un profesionist, este o parte medicală pe care vreau să o duc până la capăt în acest episod pandemic. După aceea putem discuta şi politică”, a declarat Nelu Tătaru, referindu-se la moțiunea simplă depusă de PSD.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani