BRUXELLIST. Andrei Muraru: „România are șansă doar dacă oamenii onești se implică în viața ei”

„Un pas făcut recent”, spune Muraru recunoscând însă că întotdeauna a fost „foarte aproape de PNL”. Parcursul său profesional l-a adus aici, explică candidatul la Bruxelles, iar apropierea de politică s-a făcut „vrând-nevrând” odată cu venirea în Capitală din Iașiul natal. „Studiile gimnaziale, liceale, universitare și postuniversitare le-am urmat la Iași. Fiind geamăn, am trăit toată adolescența și copilăria mea alături de fratele meu și au fost câteva lucruri pe care le-am învățat acasă: cinstea, prețuirea semenilor și să fiu aproape de carte, pentru că doar ea îți poate oferi în viață șansa de a accede pe scara socială, și – nu în ultimul rând – inițiativa”, enumeră calm, didactic, Andrei Muraru valorile cu care a crescut.

Andrei Muraru este unul dintre cei cinci eurocandidați care participă la BRUXELLIST, o campanie marca Gândul și primul reality show politic din spațiul public românesc.

URMĂREȘTE AICI BRUXELLIST PRIMUL REALITY SHOW POLITIC DIN ROMÂNIA

VOTEAZĂ-ȚI AICI FAVORITUL PE BRUXELLIST

Pentru băiatul născut într-o casă dintr-un vechi cartier al Iașiului, Tătărași, în care au trăit trei generații („fratele meu locuiește acum acolo”), inițiativa privată a reprezentat o constantă: „Mama a avut a treia sau a patra firmă din Iași, cronologic vorbind, iar ai mei și-ar fi dorit o carieră în afaceri pentru noi. N-a fost să fie”, rezumă zâmbind Andrei Muraru CV-urile fraților săi și pe al său: „Toți cei trei copii ai familiei am urmat aceeași cale. Sora mea – psiholog, doctor în psihologie , cadru didactic la Universitate; fratele este universitar la Iași, eu am urmat aceeași cale la Iași (n.r. doctor al Universității „Al.I. Cuza” Iași, Facultatea de Istorie, specializarea Istorie și cadru didactic asociat) și, sper, cu destule rădăcini în ceea ce înseamnă administrație”.

Administrație a învățat Andrei Muraru la Camera de Comerț, unde a fost angajat pentru scurt timp ( „nu m-am simțit deloc în largul meu”), la Cancelaria Primului Ministru, ori la Arhivele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, unde a lucrat încă de la înființare, practic de opt ani. „Întotdeauna am fost alături de oamenii care au construit ceva, începând cu perioada în care am lucrat la Cancelarie, în timpul mandatului de premier al lui Călin Popescu Tăriceanu”, își justifică Muraru apropierea de liberali.

Liberal îi este și fratele geamăn, Alexandru, care este vicepreședinte al partidului la Iași. Îi e greu să fie despărțiți, spune actualul candidat la Europarlamentare, amintind de banca împărțită până în facultate cu fratele său. „E complicat cu gemenii, pentru că între ei există o atracție foarte mare, dar în același timp și o concurență acerbă. Vă amintiți când în copilările te joci cu magneții și vezi cum se atrag sau se resping? Cam așa e relația asta între gemeni, cel puțin între noi. Te simți dependent de celălalt, deși există și conflicte. Nu facem nimic fără să știm unul de altul. Nu m-aș vedea în altă postură vorbind despre viața și activitatea mea fără să-mi amintesc fratele”, susține Andrei Muraru.

Recunoaște că adesea se ceartă de la politică și dă vina pe fermitate și radicalism de care atât el cât și Alexandru, fratele său, dau dovadă în susținerea părerilor. Se întâmplă chiar ca micile conflicte, așa cum le numește, să capete nuanțe mai grave pentru o scurtă perioadă: „Avem divergențe cu privire la politica centrală ori la cercul nostru de oameni din politică pe care fiecare îi frecventăm”.

Intriga din „Dallas”, copiată în PNL

Divergențe de opinii nu sunt doar între gemenii Muraru, ci și în partidul ai cărui membri sunt. Întrebat despre facțiunile din PNL, ori despre demersul politic al fostului premier Tăriceanu, Andrei Muraru evită să le catalogheze franc. Diplomat, face apel la istorie – una „zbuciumată” precum cea a partidului liberal, ori la filmele americane, care au intriga centrată în jurul fiului trădător, pentru a-și exprima părerea.

Disidențele din PNL le vede ca fiind parte a ADN-ului acestei formațiunii politice – „Nu doar după ’90, ci chiar de la începuturile sale, PNL a avut o istorie zbuciumată. Întotdeauna au existat aceste disidențe, la un moment dat partidul a avut chiar doi președinți, ambii au murit la Sighet, Gheorghe Brătianu și Ion Brătianu”, – iar de Tăriceanu este convins că „mai devreme sau mai târziu se va regăsi în PNL”: „Uitați-vă că toți liderii politici ai partidului au făcut parte din alte partide decât partidul matcă, fie că a fost vorba de PL ’93, Partidul Liberal Aripa Tânără. Și Dinu Patriciu, și Crin Antonescu, și Călin Popescu Tăriceanu au fost în aceste partide până în anii 2000, când s-a produs această unificare liberală”.

Totuși, nuanțează: „Personal nu pot accepta ca un fost președinte al PNL să lucreze împotriva PNL. Mi se pare nu doar un afront adus membrilor de partid, politicii liberale, ci un afront adus propriei activități, pentru că Tăriceanu a fost liberal din ’90. Sper că va găsi înțelepciunea să revină, ori alții o vor găsi. E ca într-o casă, într-o familie în care unul dezertează și este peste drum, de unde lucrează împotriva propriei familii. Imaginați-vă un film american, în care un om are o afacere, trei fii, iar peste drum are un concurent de-o viață, la care unul dintre fii merge să lucreze acolo. Peste drum. Și îl vede zilnic. Cam asta e imaginea, nu e deloc plăcută. Adversarii nu pot decât să se distreze pe seama acestei imagini dezagreabile, dar asta e politica”.

Rețeta pentru reușita politică

Tot politică, dar una de compromis a fost și alianța cu PSD-ul. „Pentru a-l învinge pe Băsescu”, este justificarea liberalului Muraru, care explică și argumentele cumetriei cu partidul lui Victor Ponta. „Nu puteam spune că nu știam cine e PSD înainte de a face USL, dar PSD părea că e altfel – un partid fără Șerban Mihăilescu, fără Rodica Stănoiu, fără Adrian Năstase. Sunt oameni noi care, adecărat, au crescut la școala lui Adrian Năstase, dar sunt oameni care nu au făcut parte din Partidul Comunist, n-au colaborat cu Securitatea și au trecut, măcar întâmplător, prin Piața Universității, și cu care puteai să construiești niște lucruri. Evident, ne-am înșelat, cum se întâmplă adesea în viață”, afirmă Muraru.

„Din acest punct de vedere am știut că avem o mare problemă pentru că știam că Ponta va ajunge la guvernare în 2012, iar noi trebuia să așteptăm 2014, după eșecul Referendumului din vară pentru demiterea lui Traian Băsescu. În acest decalaj de doi ani, PSD și-a arătat adevărata față, iar noi suntem în situația ingrată de a fi blamați fără resurse media. Nu avem televiziuni care să spună și varianta noastră, a PNL, spre deosebire de PSD care are două brațe media care știu să construiască campanii electorale din bani negri care vin dintr-o astfel de guvernare”.

Dar șanse pentru PNL sunt, susține istoricul, iar primele s-ar putea arăta la Europarlamentare, pe 25 mai, dacă partidul va obține un scor bun la alegerile: „Apoi, cu sprijinul celui de Sus, dacă am avea și președinția României, abia atunci PNL ar avea șansa să devină un partid care să poată imprima politici în România pentru decenii”.

Cum poți sparge un blocaj mediatic

Întrebat dacă partidul i-a imprimat și lui destinul, sprijinindu-l să obțină șefia IICMER, institut unde Muraru a făcut istorie deconspirându-i pe torționarii comuniști, liberalul spune că propunerea i-a fost făcută de Crin Antonescu, la sfârșitul lui aprilie 2012, după schimbarea cabinetului Ungureanu.

Știa instituția, doar lucra acolo încă de la înființare, îi știa potențialul și văzuse modele europene și nord-americane de același tip care funcționau cu succes. „Când m-a contactat domnul președinte Antonescu am acceptat, nu neapărat dintr-un tumult al tinereții care te obligă să faci pași uriași repede, ci pentru că știam și ce am de făcut ca torționarii să fie aduși în fața justiției. Într-un timp scurt am schimbat cadrul legislativ care săi permită aducerea acestora în fața justiției și apoi am eficientizat – și nu folosesc un cuvânt des utilizat în birocrația românească – starea de lucru de la IICMER. Am avut și șansa și norocul să găsesc la Parchetul General o echipă nouă, venită în vara lui 2013, care nu și-a propus să îi aducă în fața justiției pe torționari, dar care – atunci când a văzut dosarele și dovezile – a zis:Sigur, de ce să nu încercăm„.

Andrei Muraru nu minimizează în discursul său numele oamenilor cu care a făcut echipă pentru a-i deconspira pe torționarii comuniști – procurorii Tiberiu Nitu, Bogdan Licu, ori cei de la secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost nevoie de determinare, povestește Muraru, care a pierdut șirul vizitelor făcute la Parchetul General. „Oamenii pot fi temători”, spune, „și e diferență între istoricul care vrea să afle adevărul și procurorul care vrea să facă dreptate”.

Colaborare bună a avut și cu Ministerul de Interne, cu CNSAS, cu Arhivele Penitenciarelor, dar s-a bucurat și de sprijin mediatic. Știe că a spart tiparele privind trecutul recent al României ieșind pe 30 iulie 2013, când în general în România nu se întâmpla -nimic, cu Vișinescu, unul dintre torționarii comuniști. „Am generat evenimente, de la conferințe de presă până la identificarea unor supraviețuitori, dar fără sprijin mediatic nu puteam să spargem barieră”, amintește Muraru.

A fost România privită altfel după acest moment? Muraru spune că Da, relevarea acestor cazuri generând țării o imagine mai bună. Știrile și reportajele care au fost publicate în media internațională au arătat că există voință politică, afirmă liberalul, și, mai mult, au creat un sentiment de mândrie națională. „În momentul în care te uiți cu atenție în propriul trecut și scoți la iveală crimele perioadei 1945 – 1989, să sperăm că vom avea și niște condamnări – poți fi mândru. Poți spune că după ’89 au existat niște încercări când oamenii s-au trezit și i-au tras la răspundere pe cei care au provocat atâta suferință”.

Mandatul lui Muraru în Parlamentul European

Cu această carte de vizită Muraru a ajuns pe listele PNL la Europarlamentare. Ar putea face el mai mult pentru România spre deosebire de ceilalți politicieni pe care i-am trimis la Bruxelles? Muraru spune că Da. „E o carte de vizită importantă și mă mândresc cu ce am făcut în cei aproape doi ani cât am condus Institutul . Vreau să merg în parlamentul European cu această carte, cu această experiență dobândită și să o pun împreună cu experiența altor state din Europa de Est și din Europa Centrală unde lucrurile stau mai bine și uneori mai rău decât în România. Tipul ăsta de viziune, de determinare, de hotărâre – de a merge înainte interogând trecutul – este foarte util în Parlamentul European, chiar dacă această construcție tânără are alte priorități – de la politici agricole la sănătate – dar este evident că Europa trebuie să facă pași și din această perspectivă”.

Cineva trebuie să spună și povestea comunismului în România, iar Muraru vrea să-și asume acest rol.

Șanse și complexe pentru România

Ar avea complexe la Bruxelles? Sigur, răspunde liberalul. Cel al europeanului estic care se simte abandonat, frustrat și deseori pus la colț de partenerii săi europeni. Pe de altă parte, ar avea complexul unei țări care și-a dezamăgit de multe ori cetățenii. Nu poți să vorbești despre Cioran, Eliade, Mungiu, Tomescu, Maia Morgenstern când europenii te întreabă de mineri, de Ceaușescu, de corupție, de imigranți, de colaboratori ai Securității care bântuie politica românească, consideră Muraru.

Nu l-a tentat să-și părăsească țara pentru că, spune el, obârșia nu ți-o poți schimba, nu ți-o ia nimeni. „Care e satisfacția să fi un mare om de cultură într-o comunitate de semianalfabeți? Dacă stai aici cred că e important să pui umărul ca această comunitate să se ridice. Și să nu distrugi ceea ce au făcut alții”. A ales așadar să pună umărul, la București. Evident, îi lipsește orașul natal, deși spune că petrece mult timp acolo: „Iașiul e un oraș care nu poate să nu-ți trezească melancolie și amintiri frumoase însă, cred că are extremă și urgentă nevoie de politicieni care să-l reprezinte la București”.

Pentru că, afirmă Muraru, într-un stat hipercentralizat precum România, pâinea și cuțitul sunt în capitală. Aici sunt și ceea ce numește „oportunități profesionale, umane și culturale”. Dacă treci de granițele țării însă lucrurile se schimbă: „poți vedea clar niște diferențe care dor, fie că iubești Bucureștiul, fie că nu”.

Are și locuri care îi plac și în capitală: bibliotecile și teatrele – Bulandra, Odeon și ACT. De departe favorit e ultimul, administrat admirabil de Marcel Iureș. „Sunt piese excelente, actori fabuloși, dar prețuri piperate”, punctează Muraru, recunoscând că merge lunar la teatru, soția lui, Andreea, fiind cea care se preocupă să ia bilete.

Sunt împreună de zece ani, după ce s-au întâlnit întâmplător în Grecia, la Meteora, lângă Salonic. Amândoi erau bursieri. Ea studia Economia, iar el Istoria Balcanilor.

Nu au copii deocamdată, dar își doresc : „Așa arată viața noastră. Azi sunt mai puțini, mâine mai mulți, poimâine mai puțini” schițează istoricul un viitor. Unul din care ar putea lipsi politica pentru că, spune el, are o profesie – este cercetător și profesor. „Aceasta este calea pe care am pornit și nu o voi abandona”. Este dezamăgit că în politica românească nu există profesioniști și crede că normal ar fi ca Parlamentul să funcționeze pe bază de meritocrație. Să fim reprezentați de medici, de avocați, de profesori, de sportivi și de actori, de oameni chibzuiți, onești, talentați. De altfel, aceasta ar fi șansa României: ca „acești oameni performanți și de bun simț să se implice în politică, pentru că altfel vor lăsa locul acestor indivizi care azi sunt, mâine nu sunt, ori vor fi în pușcării. România are o șansă doar dacă românii capabili, onești, performanți se vor implica în viața ei”.

Republică sau monarhie?

Pe Andrei Muraru l-am întâlnit în casa lui de la București. De aici, din camera plină cu amintiri – cărți, fotografii și premii – vrea să plece la Bruxelles. De ce? „Parlamentul European are nevoie de oameni deciși, care să miște lucruri și cred că am ceva de spus în politică”.

Până pe 25 mai, când va afla dacă își face sau nu bagajul pentru Bruxelles, e în campanie, una făcută cu propriile resurse, banii lui și ai soției. Nu a cheltuit mult, afirmă, „doar câteva sute de euro”. Momentan este membru în Consiliul de Administrație al TVR, instituție cu 800 de milioane de lei datorie. Vorbește despre eforturi de salvare a postului național și despre un nou proiect în care statul român investește: TV Moldova, care se va pune pe picioare anul acesta.

I-ar plăcea să colecționeze cărți vechi și păstrează cu grijă lucrări de la începutul acestui secol, primite în dar de la bunic: Viața lui Homer, Herodot, ori un volum Voltaire. De departe însă, piesa de rezistență a biroului său este alta – un decret semnat de MS Regele Mihai, însoțit de medalia Regele Mihai pentru loialitate. Le-a primit din mâna suveranului pe care l-a întâlnit de mai multe ori. „Cea mai frumoasă dintre ele a avut loc în 2004, când ne-a primit pe mine și pe fratele meu la Palat, la el în birou”, rememorează Andrei Muraru. „Am stat mai bine de o oră, am vorbit despre mașini, despre Sinaia, despre Săvârșin și despre mama regelui. O întâlnire emoționantă”.

Vede în monarhie o posibilitate pentru România, pentru că, spune el, monarhia constițională este forma optimă de guvernare pentru noi, ca nație. „Nu spun că republica parlamentară sau prezidențială nu este potrivită pentru alte state. Spun că așa cum arată istoria noastră, cultura noastră, identitatea noastră, pentru România potrivită este monarhia constituțională. Și-a arătat beneficiile în perioada 1866 – 1947, și a arătat că, pentru tipologia aflată în fibra românului, este singura formă de guvernământ care să aducă consensul. Pentru că, după 1989, alegerile prezidențiale au reprezentat un moment care ne-a dezbinat: fie că a fost vorba de 20 mai 1990, sau de 19 noiembrie 1996, sau de 2000, 2004 sau 2009. Toate momentele astea au fracturat națiunea, iar faliile se văd și astăzi”.

Ar fi gata să contribuie la revenirea la monarhie? Da, spune Muraru, fără să ezite. „M-aș implica cu toată forța la un asemenea proiect, evident în măsura în care ar exista o voință cât mai pronunțată a românilor. M-aș implica pentru că eu cred cu tărie în această formă de guvernământ și pentru că i-ar aduce beneficii certe României, mai ales în situația în care țara se regăsește astăzi”.