Marius Budăi: Colaborarea cu Ministerul Muncii din Germania pentru APĂRAREA drepturilor lucrătorilor români se întăreşte
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, şi secretarul permanent de stat al Muncii din Germania, Rolf Schmachtenberg, au semnat Programul comun de Lucru 2023-2024, care prevede intensificarea colaborării dintre cele două state, în beneficiul cetăţenilor români care lucrează în Germania.
„Colaborarea cu Ministerul Muncii din Germania pentru apărarea drepturilor lucrătorilor români se întărește!
Am semnat la Bruxelles, împreună cu secretarul permanent de stat al Muncii din Germania, dr. Rolf Schmachtenberg, Programul comun de Lucru 2023-2024, care prevede intensificarea colaborării dintre cele două state, în beneficiul cetățenilor români care lucrează în Germania.
Programul mai prevede acțiuni de informare a angajaților, de respectare a drepturilor acestora și a condițiilor de sănătate și Securitate în muncă, dar și de prevenire și combatere a oricărui caz posibil de exploatare în muncă”, transmite Marius Budăi, pe Facebook.