Ministrul Muncii: Vor fi recalculate ABSOLUT TOATE acele pensii care depăşesc cuantumul veniturilor încasate în timpul activităţii
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că reforma pensiilor acordate în baza legilor speciale include recalcularea acelor pensii al căror cuantum depășește venitul încasat de pensionar în perioada în care se afla în activitate. În acest context, el a reamintit că legea care include o astfel de prevedere nu va fi adoptată prin Ordonanţă de Urgenţă, ci prin dezbatere parlamentară.
„Vor fi recalculate acele pensii care depășesc cuantumurile veniturilor casate în timpul activității. Este vorba despre absolut toate pensiile care depășesc valoarea salariului, absolut toate pensiile indiferent de categoria socioprofesională din care fac parte beneficiarii lor”, a spus Marius Budăi.
În acest context, Marius Budăi a fost întrebat dacă în această categorie intră și pensiile magistraților.
„În general acolo sunt aceste cazuri și cu precizarea clară că nu se va atinge nimeni de partea de contributivitate, ca să avem foarte clar în imagine tot ce avem de făcut. Nu vorbesc despre impozitare, ci vorbesc despre recalculare astfel încât să nu mai depășească nicio pensie salariul avut în activitate”, a spus sursa citată.
„Pensiile militare nu sunt pensii speciale”
Ministrul a precizat că din salariul avut în activitate, pensia poate să crească procentual vorbind până la 80% „din calculul din venitul brut fără să depășească venitul net”.
„Există o modalitate de calcul, o știm cu toții, avem modalitatea foarte bună din procentul respectiv să nu depășească venitul, se calculează procentul, însă nu aici este problema. Problema este ca în final să avem un proiect de lege agreat cu Comisia Europeană și să fie publicat în Monitorul Oficial astfel încât să intre în vigoare”, a mai spus ministrul, la România TV.
Întrebat dacă pensiile din sistemul de Apărare și Ordine publică vor fi înglobate în proiectul de lege pe care Guvernul împreună cu Banca Mondială îl au în lucru, ministrul Muncii a răspuns: „Există un articol în acest proiect însă, eu reiterez ceea ce am spus pensiile militare nu sunt pensii speciale. Însă avem discuții, am avut discuții cu dumnealor, discutăm în continuare cu cei doi miniștii de resort al Apărării și de Interne cu siguranță vom avea toate elementele necesare în discuțiile cu Comisia Europeană”.
Conform sursei citate, pensiile militare au ajuns să fie considerate pensii speciale „din cauza acestei expresii inexistente juridic în România”.
„Specialiștii care au scris în PNRR, PNRR-ul ăla pe ascuns și în secret, au scris o expresie inexistentă din punct de vedere juridic în România: pensii speciale. Pensii speciale poate să spună oricine alt cineva însă nu un specialist. Ele sunt indemnizații și pensii stabilite și plătite în baza unor legi speciale, iar pensiile militare sunt cu totul și cu totul altceva. Din cauza acestei expresii inexistente juridic în România, Comisia Europeană a înțeles că se discută în PNRR despre toate pensiile care pe lângă contributivitate mai au și alte componente de la bugetul de stat, deci nu sunt strict doar pe contributivitate și atunci s-a cerut includerea pensiilor militare”.