Prima pagină » Știri politice » Bugetul Senatului pe 2020 ar putea fi mai mare decât anul acesta. Proiectul, introdus luni la plen

Bugetul Senatului pe 2020 ar putea fi mai mare decât anul acesta. Proiectul, introdus luni la plen

Bugetul Senatului pe 2020 ar putea fi mai mare decât anul acesta. Proiectul, introdus luni la plen
Teodor Meleșcanu a anunțat, luni, că pe ordinea de zi a Biroului permanent a fost introdus punctul privitor la proiectul de hotâre care vizează bugetul Senatului pe anul viitor. Acesta a precizat că în urma creșterii euro, bugetul va mai mare decât cel din 2019.

„Vom avea pe ordinea de zi propunerea privind bugetul Senatului României, pe anul viitor. Este puțin mai mare, datorită creșterii dolarului și a euro, nu e mai mic, dar nu e nici mult mai mare față de cât a fost anul trecut”, a declarat Teodor Meleșcanu, la finalul ședinței de luni a Biroului permanent al Senatului.

Președintele Senatului a mai anunțat și alte teme urgente care au fost introduse pe ordinea de zi a plenului de luni.

Astfel, ordinea de zi a plenului Senatului de luni a fost suplimentată cu proiectul de lege pentru ratificarea scrisorii de înțelegere privind avansul pentru pregătirea proiectului de dezvoltare propus, „Cartierul pentru justiție”, dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Un alt proiect vizează continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”.

„Ne-am concentrat pe teme extrem de urgente, Cartierul Justiției, semnarea memorandumului cu Banca Mondială și aprobarea de către Senat a semnării de la Guvern pentru cinci avioane noi, F16″, a conchis Meleșcanu.

Decizia privind noile avione luată în Biroul permanent al Senatului vine după ce, pe 28 noiembrie, Nicolae Ciucă a solicitat premierului Ludovic Orban, în ședința de Guvern, introducerea pe ordinea de zi a proiectului de achiziție de avioane F16, în cadrul Programului Avion Multirol. Ministrul Apărării acesta a cerut transmiterea proiectului de lege către Parlament, în procedură de urgență.

La finalul ședinței CSAT din 27 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a declarat că a fost avizată cumpărarea a încă cinci avioane F16, fiind vorba despre o achiziție de peste 100 milioane de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum