„Ca să nu ne mai chinuim”, Tudose anunță soluția pentru legile justiției
„Eu cred, ca să nu ne mai chinuim, că ar trebui duse direct la Parlament care să facă consultări, comisii, cele două Camere…”, a spus premierul Tudose răspunzând unei întrebări privind traseul legislativ al legilor.
Șeful Guvernului a precizat însă că este nevoie și de o decizie politică a conducerii coaliției de guvernământ.
„Teoretic, legile sunt încă la Ministerul Justiției și mai așteaptă niște avize, inclusiv de la Comisia de la Veneția”, a spus Tudose menționând însă că viitoarea întrunire a Comisiei va avea loc în luna decembrie.
În ceea ce privește discuțiile legate de subordonarea viitoare a Inspecției Judiciare, Tudose a apreciat că este nevoie de o subordonare dublă. „Cel mai bine este să fie un organism total independent, dar nu poate să apară, așa, din spuma mării… Cineva trebuie să-l numească, iar astfel capătă un fel de autoritate aupra celor numiți (…) Cine garantează că în timpul mandatului niciunul nu o ia raza? Trebuie să existe o modalitate de control. Unde este acest organism? Iată de asta cred că este bună o dezbatere largă. Eventual, cu o cheie dublă, ca la valiza atomică unde sunt doi ca să fie siguri că nu o detonează un nebun”, a spus prim-ministrul.
În ce privește răspunderea magistraților, premierul s-a declarat partizan al unei legi pe această temă. „Într-o anumită formă, da. Nu în ideea de a le pune hăț, dar nici în ideea de a face oricine orice oricui, fără să răspundă nimeni sau să răspundă statul pe baza deciziilor CEDO. Un pic de asumare a răspunderii trebuie, dar să nu faci din această răspundere a magistraților un căpăstru pentru justiție”, a mai spus Mihai Tudose.