Prima pagină » Știri politice » Călin Donca analizează discursul DEZORDONAT al lui Nicușor Dan: Ce vrea acest candidat? Când a venit zăpada, a plecat de unde își exercită FUNCȚIA

Călin Donca analizează discursul DEZORDONAT al lui Nicușor Dan: Ce vrea acest candidat? Când a venit zăpada, a plecat de unde își exercită FUNCȚIA

Călin Donca se întreabă dacă un președinte al României nu ar trebui „să vorbească într-un mod fluent și să pară cel puțin odihnit”. Donca analizează, într-un clip postat pe TikTok, o parte din discursul lui Nicușor Dan susținut la Suceava.

Afaceristul brașovean mărturisește că nu știa cine este Nicușor Dan, îl cunoștea „din vedere”, însă i-a atras atenția mulțimea de panouri electorale postate pe drumul de la București la Brașov.

Ulterior a aflat că „are o funcție importantă în România”, și mai mult decât atât, Donca a aflat că primarul Capitalei a plecat „de unde își exercită funcția”, să nu-l prindă zăpada.

Donca a dat peste Nicușor Dan și pe TikTok. Și din clipul în care l-a văzut l-a cunoscut „cu adevărat”.

„Tot drumul de la Brașov până la București a fost presărat cu panouri pentru campania electorală a unui candidat. Trebuie să recunosc că nu mi-a fost foarte clar cine este acest candidat. Îl cunoșteam din vedere, l-am mai văzut, dar nu foarte des și am dat peste un video excepțional. Practic, l-am cunoscut cu adevărat, pentru că nu știam ce vrea acest candidat, nu știam ce oferă, nu știam cum se prezintă.

Am aflat ulterior că are chiar și o funcție importantă la ora aceasta în România și atunci când a venit zăpada, chiar a plecat de acolo de unde își exercită funcția, să nu-l prindă zăpada, probabil”, spune Donca.

Nicușor Dan, aplecat peste un pupitru, a explicat într-un mod dezordonat cum județul Suceava „are potențial turistic”, însă „zona textilă” nu produce atâta valoare adăugată, pentru a-i aduce înapoi pe oamenii care au plecat.

„Exemplificând pe Suceava cele ce am spus (pauză), Suceava este un județ care are un potențial turistic, care nu este exploatat. Atât cât ar putea să fie … exploatat. Este un județ în care găsim industrii care, din păcate, nu au, dacă vorbim de cele care vin din zona silvică, mobilă, și așa mai departe, așa că vorbim de zona textilă, în care valoarea adăugată nu este suficient de mare pentru ca să permită niște salarii care să.  Era aducă înapoi pe oamenii care au plecat”, spune candidatul la prezidențiale, în clipul oferit drept exemplu de Călin Donca.

Donca îi lasă pe urmăritorii săi să tragă o concluzie, dar se întreabă dacă România are nevoie de un președinte care „să vorbească într-un mod fluent și să pară cel puțin odihnit”, sau nu mai contează, după exemplul rămas în urma lui Klaus Iohannis.

„Și întrebarea este dacă un președinte, care trebuie să ne reprezinte, ar avea nevoie să vorbească într-un mod fluent și să pară cel puțin odihnit sau mai bine zis coerent in exprimare?! Sau nu mai contează, că oricum ne-am obișnuit cu Iohannis și credeam că mai rău nu se poate”, încheie Donca.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025