Prima pagină » Știri politice » Călin GEORGESCU, declarații bizare. Cum s-a întâlnit cu o specie „în niciun caz umană” și ce crede despre piramide și tehnologia 5G

Călin GEORGESCU, declarații bizare. Cum s-a întâlnit cu o specie „în niciun caz umană” și ce crede despre piramide și tehnologia 5G

Personaj relativ necunoscut până recent pe scena publică din România, Călin Georgescu a captat atenția după ce a obținut primul loc după primul tur al alegerilor prezidențiale. Totuși, ascensiunea sa a adus în prim-plan o serie de declarații controversate, de la teorii ale conspirației până la afirmații greu de explicat.

Călin Georgescu este un susținător al mai multor teorii ale conspirației, manifestând în același timp atitudini laudative față de Rusia și critice față de Occident, Uniunea Europeană și NATO.

„M-am întâlnit la ONU cu o ființă non-umană”

Într-o declarație cel puțin bizară, Georgescu a afirmat că, în cadrul unei negocieri la ONU, s-a întâlnit cu „o altă specie. În niciun caz, o specie umană. Pare puțin bizar și mi-e absolut egal ce cred unii și alții, însă eu vă spun că discutăm de o altă specie.”

Tehnologia 5G – „extrem de periculoasă”

Georgescu susține că tehnologia 5G este „extrem de periculoasă pentru viața omului”.

„Am văzut o evaluare dată de America (e neclar despre ce vorbește – n. red.) legată de acest 5G care este extrem de periculos pentru viața omului, acuma, de curând”, a afirmat el, insistând că evită utilizarea telefonului mobil – „vorbesc foarte puțin la telefon” – și că se „apără de 5G” utilizând „căști cu fir”, potrivit Antena 3 CNN.

„Programul politic” al lui Georgescu

În cadrul programului său politic, intitulat „suveranism-distributism”, Georgescu promite un model social și economic „inovator și unificator”, dar fără detalii concrete.

Printre propunerile sale se numără „stimularea agonisirii averii, pentru evitarea consumului inutil” și „impozitarea cu 2% la mai mult de un milion de euro cifră de afaceri”. În plus, vorbește foarte general despre niște deziderate pentru care nu prezintă nicio soluție reală.

„Prin acest program se ridică un steag – Steagul Adevărului, al Iubirii, al Trezirii conștiinței binelui și frumosului în noi toți. Sub faldurile lui se va reface, inclusiv economic, spiritul românesc tradițional”  – din nou, nu este clar despre ce vorbește Georgescu și dacă există ceva în spatele acestei retorici pompoase și lipsite de substanță.

Discursul lui Georgescu este plin de trimiteri mistico-religioase, evidente chiar și în primul său discurs după câștigarea turului 1, discurs citit de pe un ecran.

„Prin duhul iubirii, sfinții, eroii neamului, marile personalități culturale devin «icoane» vii, deschid spațiul calitativ superior al libertății adevărate. În acest spațiu suntem împreună cu toți cei care de-a lungul timpului au mărturisit Adevărul, trăim bucuria unui nou mod de existență”, din nou, nu este clar despre ce vorbește Geogescu.

Negarea aselenizării

Printre cele mai controversate afirmații ale lui Georgescu se numără negarea aselenizării: „Domnule, aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe Lună. Drept dovadă, că după ce au fost prin anii 70, n-a mai fost nimeni pe Lună”.

De asemenea, el sugerează că nanotehnologia din alimente poate influența oamenii ca pe calculatoare.

Intră în dispozitiv, ce? Nanotehnologia din așa-zisele alimente care, de fapt, ajung în tine și e foarte simplu energetic să se poată conecta, cum am spus, intră ca într-un calculator, spune el.

Printre alte afirmații se numără: „Apa înseamnă doar H2O? Eu nu cred așa ceva. (…) Este mult mai mult. Este informație, este vibrație, este frecvență.”

„Piramidele nu sunt”

Văd piramidele egiptene care nu au fost încă folosite pentru ceea ce au fost ele create, (niște centre de energie extraordinar de puternice). Exact. Deci văd piramidele egiptene și nu au fost încă folosite. Astăzi, dacă-l așezi pe unul în fața piramidelor, el spune că nu sunt, arată Georgescu.

Nașterile prin cezariană – „o tragedie”

Georgescu are opinii controversate și despre nașterile prin cezariană, pe care le consideră „o tragedie” deoarece „se rupe firul divin”.

Dacă viitoarea mamă este manipulată de genul în care nu poți să naști decât prin cezariană, cum nasc astăzi în România peste 90%, este o tragedie. Știți de ce? Pentru că se rupe firul divin. Mai mult, tu consideri și accepți că peste 90% sunt bolnave, a declarat Călin Georgescu.

„Blaga și Eminescu sunt interziști în școli”

Georgescu a susținut în mod fals că Lucian Blaga și Mihai Eminescu sunt interziși în școli, deși operele acestora sunt parte integrantă a programei pentru Bacalaureat.

Este răsunător ce-a spus Blaga. Și gândiți-vă că Lucian Blaga e unul dintre principalii interziși în România (…) Dacă dumneavoastră îmi demonstrați că Lucian Blaga este predat în școli… Nu există așa ceva… Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, a afirmat el.

Sursa foto: Medifax, Shutterstock

Sursa video: canal33

CITEȘTE ȘI:

Ce avere și proprietăți are Călin Georgescu, câștigătorul primului TUR al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu, despre acuzațiile de EXTREMISM care i se aduc: Sunt dedicat poporului român, nu există Est sau Vest, există doar România

Citește și