„Este un număr foarte mare de votanți, excepțional de mare, lucru care demonstrează că în România democrația este vie. Tuturor celor care au votat pentru noi, românilor care ne simpatizează, votul lor ne obligă. Rezultatele exitpoll-ului sunt numai indicative, ceea ce este important de acum încolo colegii din secții să urmărească până la capăt numărarea voturilor. Am incredere că își vor duce misiunea la bun sfârșit”, a declarat Tăriceanu.
Potrivit lui Tăriceanu, referendumul va fi validat, însă nu își schimbă părerea despre demers: „Din păcate, referendnumul nu face altceva decât să adâncească falia care există astăzi în societatea românească. Amplificarea ei este nedorită. Imi doresc să adunăm din nou românii in jurul unui proiect comun. Cei care ne vor reprezenta la Bruxelles, în parlamentul European, au datoria să prezinte o Românie unită, care are un țel comun”.
Totodată, întrebat despre candidatul la prezidențiale Tăriceanu a răspuns: „Am hotărât o analiză după alegeri. Acum că alegerile s-au incheiat, e nevoie să ne luăm un timp de reflecție și să nu luăm o decizie pripită. Noaptea intotdeauna este un sfetnic bun”.