Prima pagină » Știri politice » Camera Deputaților a aprobat revenirea clasei a IX-a la liceu

Camera Deputaților a aprobat revenirea clasei a IX-a la liceu

Camera Deputaților a aprobat revenirea clasei a IX-a la liceu
Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 223 de voturi "pentru", 90 de voturi "împotrivă" și 5 abțineri, OUG 92/2012 privind unele măsuri în domeniul învățământului, stabilind, între altele, revenirea clasei a IX a la liceu și reintroducerea pozițiilor de educator și învățător cu studii medii.

Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 223 de voturi „pentru”, 90 de voturi „împotrivă” și 5 abțineri, OUG 92/2012 privind unele măsuri în domeniul învățământului, stabilind, între altele, revenirea clasei a IX a la liceu și reintroducerea pozițiilor de educator și învățător cu studii medii.

Comisia de învățământ a adus amendamente OUG 92/2012 referitoare la luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării și plata drepturilor salariale câștigate în instanță de cadrele didactice, care au fost adoptate de plen.

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a precizat în plen că este de acord cu amendamentele comisiei.

Camera Deputaților a fost prima Cameră sesizată, Senatul fiind decizională.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a propus, săptămâna trecută, modificarea Legii educației în sensul menținerii clasei a IX-a la liceu, demersul fiind agreat atât de sindicatelele din învățământul preuniversitar și universitar, cât și de părinți.

Pricopie a declarat, atunci, pentru MEDIAFAX, că propunerea a fost avansată Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, urmând să fie parcurși pașii necesari pentru legiferarea modificării.

Potrivit ministrului, trecerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial, prevăzută de Legea educației adoptată în mandatul lui Daniel Funeriu, ar bulversa sistemul de învățământ la fel cum au făcut-o deja alte prevederi ale aceluiași act normativ. În plus, consideră Remus Pricopie, sistemul de învățământ românesc este configurat, inclusiv din punct de vedere al infrastructurii, pentru un ciclu liceal de patru ani, și nu pentru unul de trei ani, care să includă doar clasele a X-a, a XI-a și a XII-a.

Potrivit Legii educației naționale din 1 ianuarie 2011, măsura introducerii clasei a IX-a în învățământul gimnazial ar urma să intre în vigoare începând cu generația de elevi care a început clasa a V-a în anul școlar 2011-2012, adică din 2015-2016.

Toate federațiile din învățământul preuniversitar, dar și cele din mediul universitar susțin măsura menținerii clasei a IX-a la liceu.

Citește știri de ultimă oră pe gandul.info