Prima pagină » Știri politice » Camera Deputaților decis introducere pe ordinea de zi de miercuri proiectul de abrogare a recursului compensatoriu

Camera Deputaților decis introducere pe ordinea de zi de miercuri proiectul de abrogare a recursului compensatoriu

Camera Deputaților decis introducere pe ordinea de zi de miercuri proiectul de abrogare a recursului compensatoriu
Camera Deputaților a introdus pe ordinea de zi a plenului de miercuri mai multe proiecte de lege, printre care abrogarea recursului compensatoriu, abrogarea pensiilor speciale, eliminarea supraacizei la carburanți și cel privind transportului județean de călători.

Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Biroul Permanent a introdus pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaților de miercuri propunerea legislativă de abrogare a Legii 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare și de completare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, de modificare a Legii 254/2013.

Proiectul, inițiat de 10 deputați PNL în februarie, prevede abrogarea legii recursului compensatoriu. Proiectul a fost respins de Senat, prim for legislativ sesizat, pe 11 iunie.

Deputații vor dezbate în plen acest proiect sub rezerva primirii raportului de la comisia de specialitate.

De asemenea, proiectul depus de PNL și USR pentru abrogarea pensiilor speciale a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, sub rezerva primirii raportului, potrivit surselor.

Propunerea prevede eliminarea tuturor pensiilor speciale, mai puțin două categorii: militari și magistrați.

„Proiectul de lege pe care l-am depus prevede eliminarea tuturor pensiilor speciale, mai puțin pentru două categorii, pentru care considerăm că excepțiile sunt justificabile: pentru militari – pentru că toate țările NATO au această excepție, dar și acolo am prevăzut plafonarea pensiilor speciale la nivelul ultimului salariu în plată, și, de asemenea, pentru magistrați – unde Comisia de la Veneția recomandă un tratament special și am propus plafonarea pensiilor speciale la ultimul salariu, tocmai ca să nu mai avem situații de pensii speciale de 30 – 40.000 de lei”, a precizat deputatul USR Claudiu Năsui la momentul depunerii proiectului, în octombrie 2017.

Camera Deputaților este decizională în aceste două cazuri.

Un alt proiect care va fi dezbătut de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, modifică Codul Fiscal și diminuează acciza la carburanți, la nivelul anterior majorării din 2017. Acesta a fost depus de parlamentarii PNL în iunie 2019.

Totodată, proiectul de Lege privind aprobarea OUG 51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, a fost inclusă pe ordinea de zi a dezbaterilor din Camera Deputaților.

O nouă prevedere a fost adăugată de Senat, prin care Consiliile Județene au o nouă atribuție privind transportul rutier județean de persoane: „corelează programul județean de transport cu orarul de funcționare al unităților de învățământ, iar în situația în care nu se poate realiza aceasta, consiliile județene și consiliile locale sunt obligate să asigure transportul elevilor prin curse regulate speciale”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?