Prima pagină » Știri politice » Camera Deputaților reduce personalul cu 240 de posturi. SOS s-a opus

Camera Deputaților reduce personalul cu 240 de posturi. SOS s-a opus

Camera Deputaților reduce personalul cu 240 de posturi. SOS s-a opus

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de hotărâre privind reducerea a 240 de posturi din structura instituției. Decizia a fost luată cu 199 de voturi „pentru”, 86 „împotrivă” și 23 de „abțineri”.

Potrivit hotărârii, printre posturile desființate se numără cele alocate cabinetelor președinților comisiilor permanente, câte un post de la Cancelaria președintelui Camerei și de la fiecare cabinet al vicepreședintelui.

Grupul SOS România „s-a opus” acestei măsuri, a transmis deputatul Dumitru Coarnă de la tribuna plenului.

Și la Senat, Ilie Bolojan a anunțat încă de la sfârșitul lunii ianuarie disponibilizări, precum și reducerea cu 20% a parcului auto și a cotei de combustibil. În semn de nemulțumire, angajații au organizat proteste pe holurile Senatului. (citește mai multe AICI)

Reducerea de personal vine în contextul măsurilor de optimizare a cheltuielilor instituționale și reorganizare a aparatului administrativ al Camerei Deputaților.

Sursa FOTO: Mediafax


CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști