Prima pagină » Știri politice » Campania electorală bagă deputații în ONLINE / Deputații din Comisia de buget țin ședințele pe Zoom, pentru a fi prezenți și în CAMPANIA ELECTORALĂ

Campania electorală bagă deputații în ONLINE / Deputații din Comisia de buget țin ședințele pe Zoom, pentru a fi prezenți și în CAMPANIA ELECTORALĂ

Campania electorală bagă deputații în ONLINE / Deputații din Comisia de buget țin ședințele pe Zoom, pentru a fi prezenți și în CAMPANIA ELECTORALĂ

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare, pentru ca parlamentarii să se poată ocupa şi de campaniile electorale.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat luni o solicitare în acest sens din partea preşedintelui Comisiei pentru buget-finanțe, Iulian Huţucă.

Având în vedere contextul politic actual marcat de apropierea alegerilor locale şi europarlamentare, dar şi necesitatea adoptării prin lege a unor proiecte legislative, vă adresăm rugămintea de a aproba ca, în perioada rămasă până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, dezbaterile Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci să se desfăşoare cu prezenţă online. Acest mod de lucru va permite ca atât activitatea legislativă, cât şi cea desfăşurată în vederea alegerilor să se deruleze fără sincope, a solicitat preşedintele comisiei, Bogdan Huţucă, într-o cerere către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Biroul permanent a aprobat, de asemenea, ca şedinţele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor să se desfăşoare în format hibrid până la sfârşitul sesiunii parlamentare.

Ambele solicitări au fost aprobate de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

CITEȘTE ȘI:

Breșă de securitate la Camera Deputaților! Au fost furate date importante

Legea „2 MAI” a trecut de Camera Deputaților/Închisoare cu executare pentru traficanții de droguri

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025