Când a intrat Marcel CIOLACU în câmpul muncii? / „Am muncit de m-a luat STRECHEA de la 19 ani”

Publicat: 03 09. 2024, 23:36
Actualizat: 04 09. 2024, 09:49

This browser does not support the video element.

Marcel Ciolacu demontează, una câte una, acuzațiile opozanților politici. După chestiunea mediei de la bacalaureat, premierul a vorbit, la România TV, și despre momentul în care a intrat în câmpul muncii. 

Liderul PSD  a afirmat că a muncit de la 19 ani, de l-a luat „strechea”.

Am muncit toată viața. Și cu aia că n-am muncit până la 38 de ani. Am muncit de m-a luat strechea de la 19 ani, a spus premirul, la emisiunea Punctul Culminant.

Premierul și-a amintit când a luat ultima dată mâncare de la mama sa. A fost în anii studenției, când căra „tradiționala oală cu sarmale”. „Tot drumul de la Buzău la București au mirosit sarmalele la conductor”, a povestit Ciolacu.

O singură dată, când am plecat la facultate cu soția, mi s-a dat tradiționala oală cu sarmale. Mergeam cu trenul. Știți că trimiteam pe tren bagajele, la conductor. Mirosea a sarmale la conductor! Tot drumul de la Buzău la București au mirosit sarmalele, de te luat de cap. Eu, din acel moment, n-am mai luat mâncare de la mama mea.

M-am dus, am muncit toată facultatea, mi-am întreținut familia, am principiile mele și poate nebuniile mele. Domnule, n-am furat, n-am dat în cap.Am muncit, mi-am construit viața, am întreținut familia, întreținut copilul.

CITEȘTE ȘI: