Când încep audierile pentru rectificările lui Cioloș. „Termenul ăsta, de gaură în buget, nu-l avem”
„Am stabilit un program pentru această săptămână, astfel că mâine la ora 12.00 și poimâine vor avea loc audieri. Am stabilit la nivelul Birourilor Comisiilor să începem audierile cu reprezentanți la nivel de secretar de stat ai Ministerului Fondurlor Europene și ai ANAF și ai Ministerului Finanțelor. Trebuie să răspundem la 17 întrebări, probabil vor apărea și întrebări suplimentare pentru a clarifica lucrurile. Vrem să facem o analiză profesionistă, o analiză prin care vrem să stabilim chiar un mod clar de bune practici pentru a executa bugetul și pentru a respecta legea fnanțelor publice”, a declarat președintele Comisiei de buget-finanțe de la Camera Deputaților, Leonardo Badea.
Badea a mai spus că, deocamdată, fostul premier Dacian Cioloș nu a fost invitat la audieri.
„Deocamdată facem o analiză la nivel ministerelor și la nivelul reprezentanților secretarilor de stat”, a completat Badea.
La rândul său, președintele Comisiei din Senat, Viorel Arcaș, a explicat că membrii comisiilor trebuie să obțină datele care au stat la baza deciziei guvernului Cioloș.
„Cei care au coordonat au luat niște decizii pe baza unor date pe care noi trebuie să le avem la cunoștiință până ajungem la persoanele respective. (…) După ce avem toate datele, pe baza acestorsa, o să discutăm, binențeles, cu cei care au coordonat. Este o muncă tehnică, să vedem pe ce baze s-au bazat în momentul în care s-au hotărât să facă acele rectificări pozitive”, a afirmat Arcaș.
Potrivit acestuia, cele două comisii nu vor ține cont de postarea de pe Facebook a fostului premier.
„Noi nu facem audieri online. O să vedem răspunsurile pe care le va da în momentul în care va fi întrebat de Comisie”, a precizat Arcaș.
Întrebat ce vor face parlamentarii din cele două comisii dacă Dacian Cioloș, Cristian Ghinea și Anca Dragu nu vor veni la audieri, Arcaș a răspuns că vor vedea la momentul respectiv.
„Nu este o comisie constituită pentru o anchetă. Comisiile de buget care își fac treaba în mod normal”, a mai spus Arcaș.
Totodată, întrebat dacă există o obligativitate a prezenței în comisii, Arcaș a răspuns negativ: „Nu, dar noi credem că putem să colaborăm foarte bine”.
La întrebarea dacă parlamentarii vor ancheta „gaura” la buget de 10 miliarde de lei invocată de Liviu Dragnea, Arcaș a răspuns negativ.
„Termenul ăsta, de gaură în buget, nu-l avem. Avem să verificăm cum s-au făcut cele două rectificări pozitive. Nu vorbim de găuri… O să vedem la final. (…) Dacă va fi nevoie, o să chemăm pe cine va fi nevoie și pe cine deține date”, a conchis el.
Pe de altă parte, întrebat dacă vor fi necesare discuții și cu reprezentanții BNR, senatorul PNL, Florin Cîțu, a răspuns: „Banca Națională își ia datele de obicei de la Ministerul de Finanțe. Dacă apare nevoia, bineînțeles că vom discuta”.