Prima pagină » Știri politice » Când și de ce a fugit Radu Mazăre din România. SCRISOAREA pe care fostul primar le-a trimis-o avocaților săi

Când și de ce a fugit Radu Mazăre din România. SCRISOAREA pe care fostul primar le-a trimis-o avocaților săi

Când și de ce a fugit Radu Mazăre din România. SCRISOAREA pe care fostul primar le-a trimis-o avocaților săi
Detalii pe Gândul.

Radu Mazăre a părăsit România în prima zi de Crăciun, el plecând cu o cursă aeriană care a avut destinația Paris, el îmbarcându-se pe Aeroportul „Henri Coandă” din București, au afirmat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit sursei citate, fostul edil al Constanței, a plecat din România pe data de 25 decembrie, la ora 13.00.

Redăm integral scrisoarea trimisă de Radu Mazăre apărătorilor săi: 

„În vederea informării tuturor autoritatiilor interesante din România,

Modalitatea în care statul Român, prin intermediul structurilor de forță și justiție mă cercetează abuziv, nu ține cont de legiile în vigoare, încalcă cu bună știință deciziile Curții Constituționale, dovedește că sunt în continuare o țintă politică, a statului paralel, care trebuie eliminată prin orice mijloace. 

În anul 2017 am fost pus sub acuzare de DNA Constanța în patru noi dosare penale în care am calitatea fie de suspect, fie de inculpat, acuzațiile fiind de abuz în serviciu sau complicitate la abuz în serviciu. 

Dosar 281/P/2015 

-două infracțiuni de abuz în serviciu 

-o infracțiune de tentativă la abuz în serviciu 

Sunt acuzat că s-au efectuat două schimburi de terenuri între Municipiul Constanța și persoane fizice la o valoare nefavorabilă Municipiului Constanța. Precizez că evaluarea terenului a fost făcută de un evaluator selectat în bază unei proceduri de licitație. Oportunitatea schimburilor a fost decisă de Consiliul Local (C.L.) în bază hotărârilor de Consiliu Local Municipal (H.C.L.M.). Valoarea terenurilor a fost însușita în numele și pentru C.L. de comisia de vânzare special constituită de C.L. prin H.C.L.M. din care eu nu fac parte. În cazul schimburilor de teren, valorile terenurilor au fost însușite direct de C.L. Toate H.C.L.M-urile aferente sunt în vigoare, au fost semnate pentru legalitate de secretarul C.L. și contrasemnate de prefect. După semnarea documentelor de către toți funcționării Primăriei cu atributi în domeniu, actele au fost verificate și semnate de notar, ultimul care și-a pus semnătura fiind Primarul.  

Conform legii 215, principală atribuție de serviciu al Primarului este ducerea la îndeplinirea H.C.L.M-urilor. Dacă nu le duci la îndeplinire este automat abuz în serviciu.  

Curtea Constituțională a stabilit inclusiv în ultima decizie și motivare (cazul Belina) că actele infralegale (hotărâri de Guvern, hotărâri de consiliu local) pot face obiectul cercetări penale doar în legătură cu stabilirea existenței unor fapte penale care au precedat sau însoțit adoptarea/emiterea lor. Nu există asemenea acuzații. Procurorul apreciază că eu sunt singurul vinovat, deși în calitate de primar doar am pus în aplicare un H.C.L.M. legal și în vigoare. Nu cunosc evaluatorul, nu cunosc cumpărătorii sau beneficiarii schimbului.  

Revoltător și frustrant! 

Dosar 118/P/2015 

-abuz în serviciu 

Sunt acuzat că aș fi vândut opt terenuri aparținând domeniul privat Constanța prin negociere directă și nu prin licitație publică și că vânzarea a fost făcută la un preț subevaluat. 

Exact aceleași considerente de mai sus. H.C.L.M-uri legale, evaluator A.N.E.V.A.R. selectat prin licitație, comisie de vânzare numită și infintata de C.L., notar, ultima semnătura pusă de Primar. Nu cunosc evaluatorul, nu cunosc beneficiarii, nu am intervenit în procedura. 

Iar revoltător și frustrant! 

Dosar 236/P/2016 

-abuz în serviciu 

Sunt acuzat că aș fi vândut domeniul public al statului-respectiv plajă – la un preț subevaluat; Pe terenul respectiv s-a ridicat ulterior imobilul Caelia Residence.  

Povestea se repetă: H.C.L.M. legal, evaluator, comisie de vânzare, notar și ultima semnătura a Primarului. La data vânzării nu cunoșteam beneficiarul, evaluatorul și nu am intervenit nicăieri pe procedura. 

Precizez că C.L. a vândut în perioadă mandatelor mele peste 1.500 de terenuri pe bază procedurii standard. Mi se pot face 1.500 de dosare identice pe aceiași rețetă!!!

Dosar 168/P/2017 

-complicitate la abuz în serviciu 

Sunt acuzat că am semnat un certificat de urbanism. 

Precizez că certificatul de urbanism este un act de informare care NU produce efecte juridice și a fost semnat de Primar, ultimul, după ce toți funcționării cu atribuții l-au semnat și confirmat pentru legalitate. El a fost emis în bază unui H.C.L.M. legal care a aprobat anterior Planul Urbanistic Zonal al stațiunii Mamaia. Procurorul a precizat că nu-l interesează H.C.L.M.-ul respectiv! 

Fără cuvinte!!!

În același timp mai sunt în stare de judecată în alte patru dosare, pe care nu le detaliez din considerente de spațiu și lungime al materialului, dar am să dau câteva exemple edificatoare asupra felului în care Statul Paralel din România, prin intermediul unor procurori, anumitor judecători, a serviciilor și a ziariștilor aserviți distruge viață, imaginea, reputația, carieră, sănătatea, liniștea familială și sufletească a unui om considerat drept țintă.

Dosar 6536/2/2008/Curtea de Apel București

Din 2005 până în 2017 am fost acuzat de DNA București de retrocedări ilegale, inclusiv plaje, din domeniul public al statului, cauzând un așa zis prejudiciu de 115 milioane de euro, pe bază unui raport de constatare întocmit de angajații DNA. 

Precizez următoarele: 

-Expertiză topografica dispusă de instanță a stabilit că nu s-a retrocedat nici un metru pătrat de plajă sau din domeniul public al statului; 

-Expertiză de evaluare, deasemenea dispusă de instanță, a stabilit că nu există prejudiciu; 

 Există o comisie de aplicare a Legii 10 formată din funcționari specialiști, cu atribuții în domeniul juridic, cadastral, topografic, etc. Că

Primar am semnat ultimul, doar Dispozitile de retrocedare, în urmă Referatului întocmit de comisia special desemnată care și-a asumat analizarea tuturor retrocedărilor.  

Una dintre acuzații este că am retrocedat în bază unui act notarial care nu ar fi legal; de parcă eu am dreptul și puterea legală de a verifică acte notariale! 

După 12 ani de chin prin anchete și procese, după 8 amânări a pronunțării, sentință de fond a fost data în iulie 2017. 

-notarul a fost achitat 

-evaluatorul a fost achitat 

-28 de beneficiari au fost achitați 

-Primarul condamnat patru ani de pușcarie cu suspendare pentru abuz în serviciu! 

Nu există nici o declarație împotrivă mea sau altfel de probă, însă Statul Paralel nu putea acceptă o achitare. De la așa zisul prejudiciu de 115 milioane euro la achitare ar fi fost o prea mare lovitură de imagine. Judecătorul nu mă   cu expertize favorabile  fără probe. -au făcut presiuni  când au scos măcar o condamnare cu suspendare. 

Asta e dreptate?!? 

Dosar 2310/118/2015 Tribunalul  

-abuz în serviciu 

Sunt acuzat că am semnat contracte de vânzare cumpărare pentru 2 terenuri  căror vânzare-dispus prin H.C.L.M.  prin intermediul comisiei de vânzare. 

Precizez urmatoarele: procedura de vânzare a fost cea consacrată, H.C.L.M.-uri legale semnate de secretarul C.L. și contrasemnate de Prefect, comisie de vânzare mandată de C.L., evaluator selectat prin licitație, notar și la final Primarul.

Mai mult, grotescul situației: pentru vânzarea unuia dintre terenuri am fost trimis în judecată cu aceleași acuzații în dosarul anterior și achitat de Curtea de Apel Bucuresti. Sunt judecat în două instante, la Constanța și București, pentru aceeași speță. Cu toate acestea, procurorul m-a inculpat din nou și ma judec…

Tot în acest dosar, am fost trimis în judecată și pentru faptul că nu aș fi pus în posesie o persoană fizică, pe un teren pe care îl câștigase la o licitație publică.

Precizez că pentru aceasta fapta, am mai fost cercetat in anul 2010, Parchetul dispunand neinceperea urmaririi penale si ulterior Tribunalul Constanta a constatat legalitatea Ordonantei de neinceperea a urmarii penale.

Și totuși, m-au inculpat din nou și mă judec.Ca la nebuni!

Dosar 4453/1/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție

Sunt acuzat că în 2007 am luat mită la Televiziunea Neptun pentru facilitarea emiterii a două autorizații de construcție pentru două mall-uri. Preciz următoarele:

Autorizațiile sunt legale și necontestate de procuror. Una dintre autorizații a fost semnată de viceprimar. Toți funcționarii, inclusiv viceprimarul implicați în procedura de emitere au declarat în instanță că nu am intervenit în nici un fel. Cei doi beneficiari au declarat în instanță că nu mă cunosc, nu au interacționat cu mine, numele meu nici măcar nu a fost menționat vreodată în demersurile lor. La TV Neptun am deținut 5% din acțiuni până în anul 2002. Începând de la președintele CA până la reporteri, contabili, directori etc. au declarat în instanță că de când am fost ales Primar nu am mai avut nici o legătură cu TV Neptun. Nici acum nu înțeleg cum am luat presupusa mită…

Sunt acuzat de abuz în serviciu pentru că în 2007 am inițiat o H.C.L.M. pentru concesionarea serviciului de salubrizare, favorizând firma Polaris și luând mită reclama făcută de către aceasta la TV Neptun.

Reprezentații Polaris au declarat în instanță că nu au discutat niciodată cu mine despre contractul de salubrizare sau despre vreun contract de publicitate. Mai mult, au precizat că aveau și obligația impusă de lege să facă publicitate în vederea educării populației și a promovarii serviciilor prestate. Toti functionarii Primariei implicati in procedura de adoptare a H.C.L.M. si desfasurarea licitatiei au declarat in instanta ca nu am vorbit cu niciunul dintre ei pe subiectul in cauza. H.C.L.M.-ul a fost vizata pentru legalitate de secretarul C.L. si contrasemnata de Prefect, considerand-o legala, fapt confirmat si in instanta prin declaratii. Prin caietul de sarcini elaborat de functionari si votat de C.L., s-a cerut ca firmele participante sa prezinte in fizic, pe perioada licitatiei, utilajele si echipamentele necesare indeplinirii contractului. Aceasta conditie a fost considerata de DNA discriminatorie si imputata ca abuz in serviciu. Asemenea conditii au fost impuse si de multe alte autoritati locale, spre exemplu la Brasov, Arad, Rm. Valcea etc. Culmea, la Sibiu, primarul Iohannis a solicitat participantilor la licitatie sa se prezinte cu utilajele si sa salubrizeze timp de o saptamana sectoare din oras pe cheltuiala lor. Invocat acest aspect in instanta, Presedintele completului a declarat ca nu-l intereseaza!

În aceeasi idee sunt acuzat pentru valoarea preturile rezultate din licatatie, desi alte zeci de localitati din Romania, inclusiv Bucurestiul, au preturile mult mai mari.

Tipic justiție Românească! Pentru unii mumă pentru alții ciumă!

Aș mai putea da nenumarate alte exemple, dar nu există spațiu și timp.

Toate aspectele menționate mai sus dovedesc că sunt o țintă politică a Statului Paralel și că în România nu am nici o șansă să beneficiez de o justiție corectă, independentă, obiectivă și imparțială. Pentru toate aceste motive am decis să solicit azil politic în Republica Madagascar. Atunci când în România va exista o justiție reală, mă voi întoarce”. 

Potrivit unui comunicat al Poliției, sâmbătă în jurul orei 12.00, polițiștii din Biroul Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat aflat în control judiciar, în baza unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezență.

„După verificările efectuate, cel în cauză a informat ofițerul de caz că se afla pe teritoriul statului Madagascar unde face demersuri pentru a obține azil politic. Conform procedurii, polițiștii constănțeni au sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție. Menționăm că măsura privind controlul judiciar nu prevedea interdicția de a părăsi țara”, arată Poliția.

Pe toată perioada existenței măsurii preventive a controlului judiciar, polițiștii nu au constatat încălcări ale obligațiilor impuse.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, plasat sub control judiciar.

Avocat Mazăre: Azi am aflat de plecarea lui, ultima dată am vorbit la proces

Ioana Focșa a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu a știut despre intenția clientului său de a solicita azil politic în Madagascar.

„Ultima oară am vorbit cu domnul Mazăre la termenul din decembrie, de la Înalta Curte. Nu am aflat despre decizia lui decât astăzi, când s-a făcut public”, a declarat avocatul Ioana Focșa.

„Nu am fost contactată să fiu informată despre plecare”, a adăugat avocatul.

Ioana Focșa a refuzat să facă alt comentarii legate de plecarea lui Radu Mazăre.

În aprilie anul trecut, Radu Mazăre și fratele acestuia, senatorul PSD Alexandru Mazăre, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, pentru luare de mită, complicitate la luare de mită și fals în declarații. Potrivit unui comunicat de atunci, DNA l-a trimis în judecată pe Radu Mazăre, aflat sub control judiciar, fiind acuzat de „luare de mită și fals în declarații (trei infracțiuni)”.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată și pe fratele acestuia, senatorul PSD Alexandru Mazăre, „cu privire la săvârșirea unei infracțiunilor de: complicitate la luare de mită; fals în declarații (trei infracțiuni)”, se arăta în comunicat.

În același dosar a mai fost trimis în judecată și omul de afaceri Avraham Morgestern, pentru dare de mită.

Potrivit anchetatorilor, „Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al Municipiului Constanța, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuințe modulare grupate in Campusul Social „HENRI COANDA”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al mun. Constanța. Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să își asigure câștigarea licitației ce urma să fie organizată”.

Astfel, în cursul anului 2011, „omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, informa DNA.

Potrivit procurorilor „din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferați către contul personal al primarului Mazăre Radu Ștefan și 80.000 de euro către contul pus la dispoziție de fratele său Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel”.

„Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate. În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu (ex. inițierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham)”, susțineau procurorii.

În declarațiile de avere formulate în perioada 2011-2012, Mazăre Radu Ștefan și Mazăre Alexandru nu au menționat conturile personale deschise la o unitate bancară din Israel și nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri.

Potrivit comunicatului, „în cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Mazăre Radu Ștefan și Mazăre Alexandru. De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de 18.550 euro și 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu ocazia percheziției domiciliare”.

Pe parcursul anchetei penale, procurorii au utilizat documente bancare obținute în cadrul activității de cooperare judiciară în materie penală cu autoritățile competente din Israel, Cipru, Lichtenstein și Austria.

În acest dosar, Radu Mazăre se afla sub controlul judiciar, măsura fiind menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Citește și