Prima pagină » Știri politice » Când vor discuta Birourile Permanente Reunite scrisoarea lui Iohannis privind referendumul

Când vor discuta Birourile Permanente Reunite scrisoarea lui Iohannis privind referendumul

Când vor discuta Birourile Permanente Reunite scrisoarea lui Iohannis privind referendumul
Scrisoarea președintelui Iohannis pe tema referendumului ar putea figura vineri pe ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, care vor fi convocate pentru a distribui comisiilor proiectul de buget pe 2017, au precizat pentru MEDIAFAX, surse politice.

Sursele citate au menționat că Birourile Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților urmează a fi convocate pentru vineri după-amiază, pentru a se discuta despre distribuirea către comisii, pentru avizare și dezbatere pe fond, proiectul de buget pe anul 2017.

Aceleași surse au arătat că pe ordinea de zi a ședinței conducerii Camerelor ar putea figura și scrisoarea transmisă de președintele Klaus Iohannis prevind referedumul, o decizie în acest sens urmând a fi luată în cursul zilei de joi.

Introducerea acestui punct pe ordinea de zi de vineri nu este, însă, certă, având în vedere că în acest moment Camerele se află în sesiune extraordinară, iar ele urmează a fi convocate în sesiunile ordinare, activitatea fiind una „intercalată”, au arătat sursele citate.

De asemenea, pe ordinea de zi a BPR de vineri va figura și solicitarea Comisiilor de buget de a amâna pentru 15 februarie termenul de depunere a raportului privind ancheta în cazul rectificărilor bugetare din 2017.

Citește și