Prima pagină » Știri politice » Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, declarație neașteptată: L-aș pune pe Dan Barna pe un post de ministru, pentru că e un tip „simpatic”

Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, declarație neașteptată: L-aș pune pe Dan Barna pe un post de ministru, pentru că e un tip „simpatic”

Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, declarație neașteptată: L-aș pune pe Dan Barna pe un post de ministru, pentru că e un tip „simpatic
Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, a declarat că dacă USR-PLUS ar fi venit cu un candidat mai bun nu ar fi ezitat să îl susțină, însă nu e cazul. El a adăugat că l-ar pune pe Dan Barna pe un post de ministru, pentru că e un tip „simpatic".

„Pe mine m-a convins Barna să candidez. Dacă ar fi fost Cioloș nu aș fi candidat. Viața mea e dedicată casei, fundației, cursurilor. O să mă întrebați ce m-a apucat. Dacă ar fi fost un alt candidat mai bun din partea USR-PLUS nu aș fi ezitat să îl susțin, dar nu e cazul. Nu aș vrea să se supere Dan Barna. Oricând l-aș numi pe un post de ministru, dar e important pentru președinte să cunoști Constituția, să ai o bună experiență internațională și diplomatică. Poate o va dobândi, sunt dispus să îl ajut”, a declarat Theodor Paleologu, în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebat pe cine ar alege în turul doi între Klaus Iohannis și Dan Barna, prezidențiabilul PMP a afirmat că „sunt doi sibieni care seamănă foarte mult”.

Între doi sibieni înalți nu prea știu ce să răspund, că seamănp foarte mult. Unul nu spune nimic, celălalt are referințe interesante, a văzut niște filme. La nivel personal îmi e mai simpatic Barna, e un om cu care poți sta să bei o bere. L-aș numi ministru pe Dan Barna. Cât despre Iohannis cred că este legat de Sibiu și e bine să ținem cont de ce își dorește omul. A făcut un lucru, a ținut piept PSD. Dar la un nivel intermitent. Din 2016 spun în mod constant că primii doi ani au fost ani de greșeli care au dus la victoria PSD.

Totodată, el a adăugat că ținta de electorat pe care mizează PMP este de 50%.

„Peste 50% care este ținta de electorat pentru care mizează PMP. (…) Alegerile prezidențiale sunt alegeri foarte speciale, nu seamănă cu cele parlamentare sau locale. Nu se votează un partid, se votează un om, un proiect și întâlnirea acestui om cu țara. Prăjitura dreptei în primul tur e pe undeva la 54%. Împărțiți la trei și veți vedea că bătălia se va da între 18-22%. Sunt foarte optimist. Noi nu suntem o țară de proști, chiar dacă suntem conduși de proști. Mizez pe inteligența românilor”, a conchis acesta.

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a fost desemnat duminică drept candidat al PMP la prezidențiale.