Care este cel mai important obiectiv al liberalilor la alegeri, după câștigarea Bucureștiului
Alina Gorghiu a declarat, duminică, la Iași, într-o conferință de presă, că pentru PNL „câștigarea Primăriei Iași este cel mai important lucru după câștigarea Bucureștiului”, ea precizând că la alegerile locale municipiul Iași este o miză pentru PNL.
„Iașiul a fost izolat și în continuare discutăm despre proiecte precum autostrada Iași – Târgu Mureș, despre spitalul regional și alte investiții, dar le discutăm degeaba, pentru că până acum PSD care a guvernat în această regiune a promis, dar n-a realizat nimic. PSD și-a pedepsit electoratul din Moldova”, a spus Alina Gorghiu.
La rândul său, copreședintele liberal Vasile Blaga a afirmat, în aceeași conferință de presă, că Moldova și Oltenia nu mai reprezintă monopolul PSD, pentru că social-democrații le-au considerat doar bazine electorale ale stângii, fără a se preocupa și de dezvoltarea economică a celor două regiuni.
„Moldova nu mai este monopolul absolut al PSD, la fel ca și Oltenia, pentru că social-democrații s-au comportat așa cum nu trebuie cu aceste provincii mari. Le-au considerat bazine de vot ale stângii, iar modul în care au administrat aceste regiuni le vedem cu toții. Diferențele de dezvoltare între Transilania și celelalte două provincii cresc, din păcate”, a afirmat Vasile Blaga.
El a adăugat că o victorie a PNL la Iași în alegerile locale ar fi un semnal important pentru ceea ce se va întâmpla în toamnă, la scrutinul pentru alegerea noului Parlament.
Liderii PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga vor participa, duminică, la Iași, la manifestările oficiale organizate în oraș de Ziua Unirii, la eveniment urmând să fie prezenți și președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș.