Care sunt cele trei amendamente pe care Patriarhul Daniel a dorit să le introducă în noua Constituție
Patriarhul Daniel a transmis Comisiei de revizuire a Constituției trei amendamente propuse de Biserica Ortodoxă, solicitând sprijinul pentru adoptarea acestora.
BOR cere o completare a articolului 48, alin 1 cu privire la rolul familiei „pentru prezentul și viitorului poporului român și angajamentul ferm al societății statului de a o sprijini și ocroti”,
„Familia, elementul natural și fundamental al existenței dezvoltării societății, se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor și beneficiază de sprijin și ocrotire din partea statului și a societății”, se arată în amendamentul BOR.
Patriarhul Daniel a propus un amendament și la articolul 29 din Constituție.
„Statul român respectă credința poporului român eminamente religios și recunoaște rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești. Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii”, este amendamentul BOR la articolul 29 din Legea Fundamentală.
De asemenea, Biserica Ortodoxă cere menținerea nemodificată a articolului 32 alin. 7 care garantează libertatea învățământului religios și îl garantează inclusiv în școlile de stat.
„În speranța că propunerile redate mai sus vor fi luate în considerare și se vor reflecta în viitorul text al Constituției, vă rugăm domnule președinte să susțineți adoptarea amendamentelor propuse de Biserica Ortodoxă Română în vederea includerii acestora prevederi în Constituția României”, se arată la finalul documentului transmis Parlamentului de Patriarhul Daniel.