Care sunt obiectivele Partidului Mișcarea Populară

Publicat: 26 05. 2013, 15:16
Actualizat: 29 03. 2019, 06:01

Fundația Mișcarea Populară anunță obiectivele partidului pe care îl va înființa, între care Parlament unicameral cu maximum 300 de aleși, vot prin corespondență pentru toți alegătorii, fiscalitate redusă, ajutoare sociale contra muncă în folosul comunității, comasarea județelor și comunelor mici.

Conform unui comunicat al funcației remis duminică agenției Mediafax, în urma consultărilor publice avute cu aderenții Fundației Mișcarea Populară, au fost stabilite principalele obiective pe care la va susține Partidul Mișcarea Populară.

Este vorba despre: consolidarea parcursului de integrare europeană și euroatlantică; fixarea prin Constituție a numărului de parlamentari la maximum 300 și a unei singure Camere; limitarea prin Constituție a deficitului bugetar la 3% din PIB și a unui plafon maxim al datoriei publice de 60% din PIB; minim 10% din Bugetul de stat alocat anual pentru investiții.

De asemenea, Partidul Mișcarea Populară va milita pentru introducerea votului prin corespondență pentru toți alegătorii.

Noua formațiune politică va mai urmări: deduceri de taxe pentru angajarea tinerilor și pentru tinerii sub 35 de ani care încep prima afacere; reducerea impozitelor și nivelului contribuțiilor sociale și stabilirea unor raporturi între salarii și pensii care să stimuleze munca; debirocratizarea și depolitizarea administrației publice, sistemului de educație și de sănătate și regiilor autonome și titularizarea angajaților din sistemul public strict pe bază de merit, prin concursuri corecte, scoase de sub controlul politicului; reducerea drastică a fraudelor și erorilor din sistemul de plată a taxelor și impozitelor, dar și de distribuire a pensiilor, ajutorului de șomaj și altor drepturi sociale prin informatizarea și integrarea tuturor acestor sisteme.

Partidul Mișcarea Populară va avea ca obiectiv și condiționarea acordării ajutoarelor sociale în cazul celor apți de muncă de prestarea unor zile de muncă în folosul comunității.

Încurajarea producției interne de alimente și facilitarea accesului direct al micilor producători la consumatorii din marile orașe, crearea unui sistem de centre de colectare și depozitare a produselor agricole, în special legume și fructe, precum și modernizarea mediului rural printr-un program prioritar de facilitare a accesului la apă curentă, canalizare, gaze naturale, energie electrică sunt alte obiective pe care le avea viitorul partid.

Formațiunea își va mai propune regionalizarea, descentralizarea și eficientizarea sistemului administrației publice prin comasarea județelor și comunelor mici, nesustenabile economic.

„România trebuie să ajungă în timp la maxim 1000 de primării”, susține sursa citată.

Celelalte obiective fixate pentru Partidul Mișcarea Populară sunt: privatizare sau management privat pentru toate proprietățile statului care nu au importanță strategică; creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene prin constituirea unei singure entități guvernamentale care să gestioneze direct toate programele operaționale în perioada bugetară 2014-2020.

„Facem precizarea că aceste obiective vor fi parte a programului politic pe care Partidul Mișcarea Populară îl va adopta în urma Congresului de constituire.
Criteriile de selecție ale Fundatiei: competență, integritate, compatibilitate cu valorile Fundației și disponibilitate pentru voluntariat, vor fi integrate în statutul Partidului. Liderii, și ulterior candidații Partidului Mișcarea Populară, se vor stabili numai pe baza criteriilor Fundației și prin proceduri democratice, cu avizul Comisiilor de Resurse Umane de la nivel național și județean, și apoi prin competiție internă. Fundația va constitui sursa de idei și de oameni pentru Partid, dar va și monitoriza respectarea valorilor și programului”, se mai arată în comunicat.

Fundația „Mișcarea Populară” a anunțat sâmbătă începerea formalităților legale pentru înființarea unui partid de centru-dreapta, numit Partidul „Mișcarea Populară”.