Carmen Dan, după fuga mituitorului lui Mazăre: Nu sunt aici să-mi dau demisia când un polițist nu-și face treaba
„Domnule Raețchi, nu sunt aici pentru a-mi da demisia atunci când un polițist judiciar dintr-o oricare secție de poliție din România nu-și duce la îndeplinire sarcinile pe care le are conform fișei postului. Vă asigur că nici nu voi lăsa lucrurile așa, într-o notă discretă, însă e cazul ca de acum înainte superiorii direcți ai celor care nu-și îndeplinesc atribuțiile de serviciu să iasă personal cu explicații în fața publicului, să își asume erorile sau abaterile și să suporte consecințele”, a transmis ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, pe pagina sa de Facebook.
Carmen Dan a mai precizat că Ea a adăugat că i s-a cerut demisia „de câteva zeci de ori, din diverse motive, plauzibile sau nu”, de cele mai multe ori din partea unor adversari politici, „interesați să transforme unele decizii legale într-un scandal mediatic”.
„Fie că am angajat oameni cu experiență, dar pensionari, la cabinetul meu (așa cum au făcut-o și alți miniștri înaintea mea și la fel cum regăsim și la cabinetele altor demnitari ai statului), fie că, din păcate, au avut loc tragedii…, fie că infrastructura rutieră nu permite să ajungem rezonabil dintr-un punct în altul al țării, fie că a durat o zi întreagă salvarea unei vieți de copil căzut într-un puț, fie că mi-am dorit să le transmit unor elevi de gimnaziu părerea mea ca mamă și ca om responsabil că jocurile pe calculator nu sunt întotdeauna utile, sau, pur și simplu, pentru că sunt din Teleorman – pentru toate aceste lucruri mi s-a cerut să demisionez, dar lucrurile astea mă întăresc!”, a mai transmis ministrul Afacerilor Interne.
Reacția lui Carmen Dan vine după ce, vineri, deputatul liberal Ovidiu Raețchi a spus că ministrul Afacerilor Interne ar trebui să demisioneze după ce subordonații săi l-au „pierdut” de sub supraveghere pe omul de afaceri Avraham Morgenstern.
„În orice stat unde există responsabilitatea funcției publice, doamna Carmen Dan, ministrul de Interne, ar trebui să demisioneze după ce subordonații săi l-au „pierdut” de sub supraveghere pe omul de afaceri Avraham Morgenstern, partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre, coleg apropiat – ce coincidență! – cu doamna Carmen Dan. Iresponsabilitatea dovedită de polițiștii care asigurau controlul judiciar – și care practic au facilitat fuga lui Morgenstern prin pasivitatea lor – implica un eșec al sistemului păstorit de Carmen Dan în ansamblu. În orice situație de gen, un ministru răspunde în solidar cu cei care au greșit – nu încearcă să scape mimând anchete si pedepse exemplare”, a scris, pe Facebook, parlamentarul.
Raețchi a precizat că fuga lui Morgenstern este doar o ultimă gafă dintr-un șir nesfârșit al lui Carmen Dan, enumerând politizarea DGPI, pensionarea și reangajarea imediată a propriilor consilieri din minister pe sume inadmisibile, folosirea sintagmei „lovitură de stat”, din funcția de ministru de interne, în timpul luptelor interne din PSD Dragnea-Grindeanu sau întocmirea și prezentarea unei liste a protestatarilor cu notorietate din ianuarie, din Piața Victoriei.
Omul de afaceri Avraham Morgenstern, care a fost condamnat definitiv vineri la opt ani de închisoare pentru evaziune, este dat dispărut din 15 mai. În urma dispariției lui, șeful Secției 6 și adjunctul lui au fost trecuți în funcții inferioare, iar un polițist este suspectat de favorizarea infractorului. Aceste lucruri s-au întâmplat pentru că fuga omului de afaceri a fost anunțată abia la 15 zile după ce aceasta ar fi avut loc. În acest context, DNA a sesizat Parchetul General (PG), MAI, IGPR și DGPMB, după ce Avraham Morgenstern a dispărut, deși era sub control judiciar.