Carmen Iohannis, Prima Doamnă a României, a transmis un mesaj de Paştele ordotox, deşi ea şi soţul ei au sărbătorit în urmă cu mai bine de o lună.
Carmen Iohannis le-a transmis românilor ortodocşi gândurile sale bune cu ocazia Învierii Domnului.
Lumina, Înţelepciunea şi Puterea lui Hristos să vă îmbrăţişeze! Cristos a înviat!”, a scris Carmen Iohannis pe contul său de Facebook.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis şi el un mesaj de Paştele ordodox, în cursul zilei de sâmbătă.
Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos!”, a transmis Klaus Iohannis pe Facebook.
Familia Iohannis a sărbătorit Paştele Catolic cu mai bine de o lună în urmă, la Sibiu.
Klaus Iohannis este de religie luterană, iar soția președintelui, Carmen, este de religie romano-catolică.
CITEȘTE ȘI:
Marcel Ciolacu, mesaj video pentru români, de PAȘTE: Împreună putem să depăşim greutăţile vieţii