Cât au cheltuit deputații doar în luna octombrie pe deplasări în străinătate, diurne și cazare. Este echivalentul a 4.827 de salarii minime
Deputații au încasat în luna octombrie indemnizații de 3.218.846 de lei. Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a primit cel mai mare salariu -11.696 de lei, iar cea mai mica indemnizație a mers către fostul ministru al Tranporturilor, deputatul Răzvan Cuc – de 4.576 de lei, potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al instituției.
1.143.106 de lei au fost plătiți de Camera Deputaților pentru exercitarea mandatului aleșilor, dintre care 1.257.907 de lei pentru cheltuieli de cazare, 978.856 de lei pentru transport și 6.343 de lei pentru abonamentele de telefonie mobile.
În luna octombrie diurnele primite de deputați au fost de 935.208 de lei.
Birurile parlamentare au generat, în luna octombrie, cheltuieli cu personalul de 2.086.381 de lei, 156.833 de lei, fiind cheltuiți pentru a asigura desfășurarea activității birourilor parlamentare din Capitală și 12.843 de lei, pentru circumscripția Mehedinți.
4.166.872 de lei au mers pentru acoperirea cheltuielilor cu bunuri și servicii de la birourile parlamentare a fost de, cei mai mulți bani fiind încasați în Capitală, iar cei mai puțini în județul Covasna.
Plecările în străinătate ale deputaților au costat 308.376 de lei, dintre care 35.058 de lei fiind alocați pentru relațiile cu instituțiile Uniunii Europene.
Aleșii s-au deplasat pentru îndeplinirea unor misiuni cu character temporar în Maroc, Andorra, Kirgastan, Albania, dar și SUA, Rusia și tări membre ale Uniunii Europene.