Cătălin Cîrstoiu ar vrea ca transportul în comun să devină gratuit o zi pe săptămână

Publicat: 11 04. 2024, 14:49

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei, propune ca transportul în București să fie gratuit măcar o zi pe săptămână și să avem ,,vinerea verde”. Acesta consideră că bucureștenii pot fi stimulați să își lase mașinile acasă și să avem mai puțină poluare. 

Mobilitatea în Bucureşti trebuie complet regândită şi centrată pe reţeaua publică de transport în comun. Această reţea trebuie să devină rapidă, sigură şi confortabilă, pentru a-i convinge pe oameni să-şi lase maşinile acasă. Am avut miercuri o discuţie detaliată despre transportul public în Capitală cu reprezentanţii sindicatului STB, în frunte cu preşedintele sindicatului, Vasile Petrariu, precum şi cu fostul director al Societăţii de Transport Bucureşti, Alexandru Hazem Kansou. Mi s-a reconfirmat că şi acest domeniu, precum multe altele, a stagnat timp de 4 ani. Au fost 4 ani pierduţi efectiv pentru STB şi pentru bucureşteni! Planul de mobilitate urbană al Capitalei nu este actualizat de pe vremea Gabrielei Firea, pentru că Nicuşor Dan n-a fost în stare de aşa ceva!, a scris Cătălin Cîrstoiu, joi pe Facebook.

Cătălin Cîrstoiu a prezentat şi câteva concluzii din întâlnirea de miercuri:

,,Uzina STB are capacitatea de a moderniza la standardele anului 2024 două tramvaie pe lună, lucru ce ar stopa risipa de bani în societate, bugetul fiind şi aşa sub necesar. Infrastructura de tramvai trebuie refăcută în tot Bucureştiul, cu muncă an de an şi nu cu praf în ochi în anul electoral. Fluidizarea traficului rutier pe anumite artere prin benzi alternative de circulaţie ar avea un efect pozitiv direct şi în desfăşurarea transportului în comun. Putem avea cu adevărat «vinerea verde» în Capitală, nu doar în sens declarativ. Stimularea demersului va veni din gratuitatea transportului public în astfel de zile”, a mai punctat Cîrstoiu.

CITEȘTE ȘI: 

Cătălin Cîrstoiu, PLANURI mari pentru Capitală: „Este necesară construcția unei noi gări. Gara de Nord poate fi transformată în muzeu”

Cătălin Cîrstoiu, REACȚIE vehementă față de acuzațiile de „incompatibilitate”: „Doar instituțiile pot stabili adevărul. Sunt neclintit”