Cătălin Predoiu, „RELATIV” optimist cu privire la Schengen / „Nu ține doar de eforturile României”

Publicat: 11 07. 2024, 13:34
Actualizat: 11 07. 2024, 14:06

This browser does not support the video element.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, se declară „relativ optimist” cu privire la intrarea în Spațul Schengen, pe cale terestră. Ministrul liberal comentează ultimele evoluții privitoare la aderarea României la Spațiul Schengen, în conferința de presă după ședința de guvern. 

Vicepremierul afirmă că se depun eforturi diplomatice anul acesta.

România trebuia să intre de mult în Spațiul Schengen deoarece criteriile au fost îndeplinite de mult timp. Anul acesta depunem eforturi diplomatice de a reuși să ne atingem acest obiectiv. Intrarea în Spațiul Schengen este o decizie care se ia cu unanimitate și nu ține doar de eforturile României, spune ministrul de Interne.

Predoiu transmite că, din punct de vedere statistic, România este un exemplu de bună practică, în ceea ce privește combaterea migrației ilegale.

România în ultimele 12 luni a scăzut migrația ilegală cu 72%. Este din punct de vedere al migrației ilegale una dintre cele mai sigure țări din UE … este un exemplu de bună practică și este baza demersului nostru diplomatic.

Următorul Consiliu JAI în cadrul căruia se poate lua o decizie privitoare la aderarea României la Spațiul Schengen cu frontierele terestre se va reuni la toamnă.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu: INFLAȚIA a scăzut pentru a patra lună consecutiv şi a ajuns la 4,9%. Preţurile vor scădea în continuare