Prima pagină » Știri politice » Câți voluntari s-au oferit să-l ajute pe Cioloș, într-un program în premieră pentru România

Câți voluntari s-au oferit să-l ajute pe Cioloș, într-un program în premieră pentru România

Câți voluntari s-au oferit să-l ajute pe Cioloș, într-un program în premieră pentru România
Peste 1000 de voluntari s-au înscris deja în platforma GovITHub pentru a contribui la proiecte open-source de guvernare electronică, potrivit unui comunicat al Guvernului, programul urmând să se desfășoare cu ajutorul a 10 bursieri, cât și cu ajutorul unor voluntari cu normă de 8 ore/săptămână.

„În mai puțin de două săptămâni de la lansarea GovITHub, 1070 de persoane s-au înscris pe platformă și și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la proiecte open-source de guvernare electronică. De asemenea, 40 de companii și-au exprimat interesul de a susține programul și de a deveni partenere ale Cancelariei prim-ministrului pentru a dezvolta platforme informatice în serviciul cetățenilor”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, din cele peste 1000 de persoane înscrise, cei 10 bursieri precum și contributorii pentru fiecare proiect vor fi selectați de către o comisie de specialiști IT – în baza unor criterii meritocratice și în funcție de propunerile candidaților.

„Dat fiind interesul ridicat pentru acest program, responsabilitatea privind alegerea proiectelor, voluntarilor și bursierilor este crescută. Pentru a asigura un proces transparent și echitabil pentru persoanele interesate, comunitatea IT va fi implicată în procesul de luare a deciziilor. În ceea ce privește selecția proiectelor, un accent deosebit va cădea asupra impactului pentru cetățeni și a fezabilității propunerilor transmise. Comentariile și înscrierile persoanelor interesate sunt analizate de către echipa responsabilă cu programul GovITHub. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor, pe platforma http://ithub.gov.ro/ a fost creată o secțiune care cuprinde răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la acest program. Toate celelalte spețe semnalate prin intermediul formularului de pe platformă vor fi tratate cu seriozitate, datorită dorinței echipei de a pune în valoare cât mai bine potențialul remarcabil pe care România îl are în domeniul hi-tech și de inovație”, se mai arată în comunicat.

Programul GovITHub, lansat pe 4 august 2016, își propune să îi reunească pe toți cei dornici să aducă o îmbunătățire a calității serviciilor publice în mediul online. Inițiativa a fost primită într-o manieră pozitivă de către specialiști din industria IT și din mediul antreprenorial atât din țară, cât și din străinătate, încurajând inovația provenită din zona antreprenorială și cooperarea pentru a depăși barierele birocratice și pentru a implementa proiecte digitale în serviciul cetățenilor.

Programul se va desfășura atât cu ajutorul a 10 bursieri pe o perioadă de 6 luni, cât și cu ajutorul unor voluntari cu normă de 8 ore/săptămână.

„Executivul își reafirmă prioritatea de a eficientiza interacțiunea românilor cu administrația publică prin cele mai moderne mijloace – și de a orienta România pe traiectoria unui viitor digital; GovITHub face parte din suita de măsuri în această direcție”, mai arată Executivul în finalul comunicatului de presă.

Citește și