Prima pagină » Știri politice » Cazul deputatului Ion Stan amânat după alegerile parlamentare: plenul Camerei se va întruni în 12 decembrie

Cazul deputatului Ion Stan amânat după alegerile parlamentare: plenul Camerei se va întruni în 12 decembrie

Cazul deputatului Ion Stan amânat după alegerile parlamentare:
plenul Camerei se va întruni în 12 decembrie

Plenul Camerei Deputaților se va întruni în 12 decembrie pe tema ridicării imunității deputatului PSD Ion Stan, a decis, marți, Biroul Permanent al Camerei. Ședința de plen urmează să aibă loc în 12 decembrie la ora 13.30.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, după ședința Biroului permanent, că plenul acestui for legislativ a fost convocat pentru săptămâna viitoare, miercuri, 12 decembrie, ora 13.30, pentru a se pronunța prin vot asupra cererii de încuviințare a arestării preventive a deputatului Ion Stan.

„Săptămâna viitoare, pe 12 decembrie, după Biroul permanent, vom avea procedura normală, de luni, cu reuniunea grupurilor parlamentare, iar la 13.30 va fi convocat plenul pentru cazul Ion Stan. Vă reamintesc faptul că, până când viitorul Parlament va depune jurământul, acest Legislativ are toate drepturile constituționale”, a spus Zgonea.

El a precizat că, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a procedat în cazul Stan la fel ca în cazul Trășculescu, arătând că toate demersurile au fost făcute în conformitate cu Statutul deputaților și senatorilor, Constituția, Regulamentul Camerei și legile în vigoare.

Zgonea a spus că i-a solicitat liderului grupului PSD, Marian Neacșu, să convoace în termen de cinci zile grupul parlamentar al PSD, pentru a elabora un punct de vedere pe care să îl trimită Biroului permanent.

Comisia juridică a Camerei a avizat pozitiv, luni, cu nouă voturi „pentru” și un vot „împotrivă”, cererea Ministerului Justiției privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influență.

Ministrul Justiției a transmis, săptămâna trecută, președintelui Camerei Deputaților solicitarea DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracțiuni de trafic de influență.

Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunțătorului său, omul de afaceri Nicușor Dima, „câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de mașini pe care intenționa să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre „un miliard, un miliard două sute”.

Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaților, prin care se solicită încuviințarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunțătorului său, scrie Gândul. În interceptări Ion Stan îi solicită denuntătorului său, omul de afaceri Nicușor Dima, să îl ajute financiar în campania electorală. Denunțătorul a mai precizat procurorilor că în 2009 a plătit pentru peste 155.000 de găleți roșii care au fost împărție în campania electorală pentru europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici.

Într-una din stenograme Ion Stan vorbește cu denunțătorul său și spune că atât Adrian Țuțuianu, președintele CJ Dâmbovița, cât și Rovana Pulmb au o datorie față de el.

Procurorii susțin că din discuțiile purtate între cei doi a reieșit că Ion Stan, Adrian Țuțuianu și Rovana Plumb ar fi beneficiat de sponsorizarea efectuată în campaniile anterioare către formațiunea politică prin firmele coordonate de Dima Nicușor Sorin.

De asemenea, Ion Stan i-a propus lui Dima Nicușor Sorin să îl sprijine în afacerile pe care le derulează, aranjându-i o întrevedere cu Adrian Țuțuianu, actualul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, despre care a afirmat că a revenit la sentimente mai bune față de el și că „au bătut palma”.

Citește și