CC a respins și sesizarea lui Băsescu care l-a reclamat pe Ponta că nu a contrasemnat decrete de decorare

CC a respins și sesizarea lui Băsescu care l-a reclamat pe Ponta că nu a contrasemnat decrete de decorare
Publicat: 21/05/2014, 23:37
Actualizat: 28/09/2018, 04:24

Aceleași surse au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că judecătorii constituționali au respins, tot miercuri, sesizarea Guvernului privind implicarea șefului statului în campania electorală pentru europarlamentare, formulată după ce șeful statului s-a fotografiat îmbrăcat cu un tricou PMP, alături de lideri ai acestui partid.

Cele două sesizări au fost discutate după ora 17.00, și nu de la 10.00, așa cum era programat. Amânarea a fost decisă la cererea Executivului, acesta motivând că are o agendă încărcată în cursul dimineții de miercuri.

Sesizarea lui Traian Băsescu a fost înregistrată în 6 mai, ca un conflict juridic de natură constituțională între președinte și premier.

Șeful statului a arătat în sesizare că premierul Victor Ponta a refuzat nemotivat să contrasemneze decretele de decorare pentru Horia-Roman Patapievici, Tania Radu, Mircea Mihăieș și Dan Croitoru, din fosta conducere a Institutului Cultural Român (ICR). Băsescu a menționat că președintele conferă decorații și titluri de onoare, iar decretele emise de șeful statului în exercitarea unor atribuțiilor ale sale se contrasemnează de primul ministru.

„La data de 25 aprilie 2014, prin intermediul Cancelariei Ordinelor din cadrul Administrației Prezidențiale, sub nr. CA 492/25.04.2014, Președintele României a transmis Prim-ministrului spre contrasemnare două proiecte de decrete de decorare a unor personalități care au îndeplinit funcții de conducere în cadrul Institutului Cultural Român, precum și a unor personalități din comunitatea românească din vecinătatea României”, se arată în sesizarea președintelui.

La data de 29 aprilie 2014 Guvernul a restituit Administrației Prezidențiale proiectul de decret contrasemnat privind decorarea unor personalități din comunitatea românească din vecinătatea României, precum și rezoluția de refuz de contrasemnare a decretului de decorarea a unor personalități ce au condus Institutul Cultural Român.

În sesizare se mai arată că refuzul contrasemnării „este evidențiat de un simplu «NU», subliniat urmat de semnătura Prim-ministrului și ștampila rotundă ce se regăsește pe Nota de transmitere spre contrasemnare semnată de către domnul Gheorghe Angelescu, consilier de stat la Cancelaria Ordinelor din cadrul Administrației Prezidențiale”.

„Prin urmare, refuzul exprimat de Prim-ministru, fără a cuprinde vreo motivare, a creat un blocaj la nivel instituțional, generând un conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice implicate în procedura acordării decorațiilor, respectiv Prim-ministrului, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte”, se mai arată în sesizare.

Președintele a mai arătat în sesizare transmisă CC că, având în vedere situația de blocaj existentă, este necesar ca, în virtutea atribuțiilor constituționale pe care le are, această înaltă autoritate a statului să restabilească ordinea constituțională cât mai urgent posibil, statuând cu privire la modalitatea și limitele în care prim-ministrul poate acționa pentru îndeplinirea atribuției constituționale de a contrasemna decretele președintelui privind conferirea unor decorații și titluri de onoare, în sensul obligației de a motiva refuzul, urmând ca autoritățile publice implicate în conflict să se conformeze acestei conduite, în considerarea caracterului general-obligatoriu al deciziilor pe care aceasta le pronunță.

Premierul Victor Ponta declara că nu poate contrasemna pentru decorarea „unor indivizi care au gestionat greșit sau au deturnat bani publici”, iar unii dintre ei „au avut deseori opinii anti-românești sau chiar fasciste” și că dacă președintele dorește să îi decoreze o poate face, dar nu cu semnătura sa.

Ponta preciza, în 7 mai, că nu a contrasemnat documentele pentru decorarea lui Horia Roman Patapievici pentru că există un raport al Curții de Conturi care arată nereguli în gestionarea banilor la Institutul Cultural Român în perioada în care acesta a condus ICR.

„Am două rezerve: prima rezervă este legată de faptul că, în baza raportului Curții de Conturi care a fost transmis mai departe către toate instituțiile competente, conducerea de atunci a ICR, așa spune Curtea de Conturi, nu spun eu, a folosit în mod greșit o mulțime de fonduri publice, deci să-i decorăm pe cei care au cheltuit prost banii publici sau chiar au deturnat mi se pare un lucru greșit. Și, în al doilea rând, erau acolo persoane care au făcut deseori declarații și au exprimat opinii anti-românești, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitați la domnul, e un domn Mihăieș (Mircea Mihăieș – vicepreședinte ICR în perioada 2005-2012), dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân așa, că nu credeam că mai există neonaziști în Europa, uite, există și în România. Ori eu nu pot să contrasemnez decorarea unor indivizi care, pe de o parte, repet, au gestionat greșit bani publici și pe de altă parte exprimă poziții împotriva României. Dacă domnul președinte Băsescu dorește să-i decoreze, să o facă, dar nu cu semnătura mea”, spunea Ponta.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum s-a fotografiat Iulia Vântur cu tatăl lui Salman Khan de ziua lui: ”M-a făcut...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor